Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, la “Sărbătoare iilor” de la Cezieni (Olt), că va renunţa la conducerea Organizaţiei Olt a PSD Olt, după referendumul pentru judeţul Olt-Romanaţi.
Archives
VICEPRIM- MINISTRUL PAUL STANESCU, IN DIALOG CU REPREZENTANTII ASOCIATIEI ORASELOR DIN ROMANIA
Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, preşedintele PSD Olt, a participat la lucrările celei de-a XXVII-a ediţii a Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România.
La întâlnirea ce a avut loc pe data de 26 aprilie 2018, vicepremierul Paul Stănescu a vorbit despre sursele de finanţare care să poată face posibilă realizarea investiţiilor şi despre actele normative pe care Guvernul le are drept preocupare pentru eficientizarea şi dezvoltarea administraţiei publice.
Vicepremierul Paul Stănescu a discutat cu reprezentanţi ai Comisiei Europene Reforma Administraţiei Publice din România
Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a avut o întalnire, pe 11 aprilie 2018, cu reprezentanţi ai Comisiei Europene. Temele întâlnirii au vizat atât reforma administraţiei publice din ţara noastră, impusă de necesitatea de a funcţiona la standarde europene, cât şi absorbţia fondurilor europene necesare dezvoltării locale.
Paul Stănescu, ales vicepreşedinte al PSD
Partidul Social Democrat şi-a ales, pe 10 martie a.c., în cadrul unui Congres extraordinar, o nouă conducere naţională: presedintele executiv, secretarul general şi 16 vicepresedinţi regionali.
PSD are de acum 16 vicepresedinţi, 8 barbaţi şi 8 femei, ce vor fi aleşi pe regiuni, din fiecare regiune câte un candidat bărbat şi câte un candidat femeie.