Manifestările dedicate Unirii Principatelor Române s-au desfășurat , la Slatina, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din zona de promenadă a municipiului.
Cu prilejul aniversării Centenarului, vicepremierul României, Paul Stănescu, a transmis un mesaj tuturor românilor, din țară sau aflați în afara granițelor ei.
Tânărul deputat oltean, Marius Iancu, a anunțat faptul că în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din care face parte a fost dat aviz favorabil unui proiect de lege ce va conduce la modificarea legii salarizării personalului plătit din bani publici.
La încheierea mandatului său de ministru al Dezvoltării, vicepremierul Paul Stănescu a declarat că în perioada cât a fost ministru s-a ajuns la o rată de contractare de peste 97%, fiind semnate mai mult de șase mii de contracte în toată țara.