Senatorul Paul Stănescu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte executiv interimar al partidului ca urmare a neințelegerilor din partid privind stabilirea unei date la care să aibă loc un congres al partidului, în urma desfășurării acestuia urmând să fie aleasă noua conducere a PSD.
Category Archives: POLITICĂ
Deputatul Marius Iancu: ”România crește economic”
Deputatul de Olt, Marius Iancu, a declarat că în prezent în țara noastră sunt salarii mai mari, companii sunt pe profit și că România crește economic.
Toate aceste, ca urmare a măsurilor fiscale și economice adoptate de guvern, majoritatea făcând parte din promisiunile făcute înainte de a veni la conducerea țării de Partidul Social Democrat.
Senatorul Paul Stănescu: „Sper că PSD va avea cei mai mulți europarlamentari aleși”
Vicepreşedintele PSD și președintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu, a declarat recent, la sărbătoarea locală organizată la Brâncoveni, că lista candidaților social-democrați pentru Parlamentul European, va fi definitivată curând, că pe primul loc se va afla, probabil, Rovana Plumb și că Oltul nu va avea niciun candidat.






