TRACTORUL ŞI OMUL CAPABIL AL PSD-ULUI

PNL oct 2015 007- 2

Copreşedinţii liberali de la Olt au făcut afirmaţii dure despre felul în care cel mai mare partid din România, care în prezent se află la cârma ţării, a decis să-şi aleagă preşedintele legitim. Fără a mima, cel puţin, democraţia, PSD-ul va avea un candidat unic pentru preşedinţie, în persoana fostului vicepremier şi ministru al Dezvoltării, Liviu Dragnea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare în celebrul dosar al referendumului din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

 

 

“Sunt convins că judeţul Olt va câştiga tractorul”

 

Deputatul de Olt Gigel Ştirbu a afirmat, despre alegerea viitorului preşedinte al PSD, că sigur va obţine multe voturi din judeţul Olt, fapt ce va atrage după sine o recompensă pentru organizaţia judeţeană Olt a PSD, exprimându-şi, totodată, mâhnirea că practicile comuniste sunt încă în vigoare:

„Credeam că, acum, la 25 de ani de la Revoluţia practicile acestea, hai să le zicem ceauşiste, au dispărut. Înţeleg că toţi membrii de partid îşi vor alege preşedintele. Mirarea mea n-ar fi deloc una ieşită din comun dacă am vedea pe plan naţional un rezultat ca la Coloneşti, acum câţiva ani de zile. Sunt convins că judeţul Olt va câştiga tractorul. Mă refer la faptul că, probabil, judeţul care aduce cele mai multe voturi are un premiu din partea conducătorului iubit, cum s-a întâmplat la Coloneşti, în 2004, când s-a câştigat tractorul cu 128%  din voturi”.

“Nu găsea PSD-ul un om capabil să-l numească preşedinte?”

 

Colega de partid a fostului ministru al Culturii, Siminica Mirea, a fost ceva mai dură, făcând direct aluzie la condamnarea lui Dragnea şi la posibilitatea existenţei unei lipse de cadre de partid de valoare în rândul social- democraţilor.

„Nu este posibil să vii şi să alegi ca preşedinte de partid un om care are un an de condamnare, un om care are un proces şi, culmea, un proces pentru modul în care a avut loc votul din anii precedenţi. Lucrul acesta mă face să-mi pun o întrebare: Oare nu cumva PSD-ul doreşte ca şi în 2016 să fraudeze alegerile? Altfel de ce ar veni ca şi preşedinte al PSD Liviu Dragnea?  Aceasta este întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună toţi cetăţenii. Nu găsea PSD-ul un om capabil să-l numească preşedinte?”, a întrebat co-preşedinta PNL Olt.

Siminica Mirea a precizat şi faptul că actualul premier al României nu mai vorbeşte de realizări ale guvernului pe care îl conduce, din cauză că acestea nu există în realitate, în timp ce de problemele reale ale ţării şi locuitorilor judeţului nostru nu se interesează nimeni:

„Aţi văzut că-n ultima perioadă Victor Ponta nu a mai ieşit să se laude cu măreţele lui realizări. De ce? Pentru că ele nu există, nu au existat niciodată. Toate realizările despre care vorbea sunt numai minciuni. În agriculură s-au făcut tot felul de verificări asupra societăţilor care au avut calamităţi, care au avut pierderi în urma inundaţiilor, etc.. S-a promis că se dau bani, care nu s-au dat nici acum şi care eu ştiu că după o verificare trebuiau să ajungă la fermieri pentru acoperirea pierderilor. Cum îşi pot înfiinţa alte culture dacă ei au şi pierdut recolta şi, totodată, n-au primit nici plata daunelor? Sunt atât de multe probleme şi în judeţul nostru şi nimeni nu se interesează de nimic. În schimb, mai nou, dorim ca Primăria Slatina să sponsorizeze o echipă de fotbal privată, ceea ce nu mi se pare corect. Se pune presiune pe consilierii locali şi nimeni nu spune nimic”.

 Daniela DENGHEL