Senatorii olteni, Paul Stănescu și Siminica Mirea, doresc introducerea în Codul Muncii a ”contractului de zero ore”

 

 

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, și senatorul PSD de Olt, Siminica Mirea, se află printre inițiatorii unei propuneri legislative pentru completarea articolului 103 din Legea 53/2003 – Codul muncii. 

Parlamentarii sunt de părere că relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credinte, motiv pentru care Codul Muncii trebuie completat cu noi dispoziții, prin care să fie reglementat un nou tip de contract, mai exact ”contractul de zero ore”. 

 

”Realitatea cotidiană demonstrează faptul că multe companii întâmpină dificultăți atunci când trebuie să organizeze programul de lucru al salariaților. Orele de lucru nu sunt întotdeauna suficiente pentru îndeplinirea unor sarcini iar unii angajatori plătesc ore suplimentare pentru a se asigura că activitățile sunt efectuate in termen. De asemenea, unii angajatori încearcă să nu plătească orele suplimentare, astfel încat și salariații sunt prejudiciati.

Prin ”contractului de zero ore” se urmărește rezultatul orelor de muncă și nu numarul de ore lucrate.

Drepturile incluse în acest contract sunt similare celor dintr-un contract obișnuit de muncă. Modelul acesta de contract oferă beneficii clare precum flexibilitatea, plata in funcție de numărul de ore muncite si alte drepturi asociate contractului standard de muncă”, a declarat senatorul Paul Stănescu.

Solicitarea de a se prezenta la muncă trebuie comunicată salariatului cu un anumit interval de timp înainte, care poate fi prevăzut in contractele colective și individuale de muncă sau poate fi stabilit prin lege. ,,Contractele de zero ore” oferă beneficii de bază de securitate socială, inclusiv plata concediilor de maternitate/paternitate, concediu de odihnă și asigurări de sănătate.

Așadar, contractul de zero ore se execută în funcție de numărul de ore prestate, iar plata orelor se va realiza in funcție de orele prestate pe zi/săptămână/lună.

”Obligatoriu se vor include in acest contract, modalitatea de prestare a orelor de muncă și intocmirea unei repartizări a acestora. Astfel, apreciem că se impune introducerea in Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, a următoarelor prevederi: ”Contractul de zero ore” este acel contract prin care angajatorul nu este obligat să garanteze un număr minim de ore pe săptămână, iar angajatul poate ca în momentul în care i se cere, programul de muncă fiind in intregime flexibil”.

Plata se va face de către angajator in functie de numărul de ore prestare, care sunt consemnate în pontaje. In situatia ”contractului de zero ore”, este obligatorie evidențierea orelor efectuate, avand in vedere faptul ca plata salariului se realizeaza in functie de numarul de ore prestate”, a declarat senatorul Siminica Mirea.

Depusă la Senatul României pe 8 iunie 2022, inițiativa legislativă a fost trimisă pentru obținerea avizelor de la Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social, și a fost trimisă la Guvern pentru obținerea unui punct de vedere.