Mihai Niță, întotdeauna alături de oameni

18.12.2020

Mihai Niță, președintele Partidului Pro România, Filiala Olt, a fost și va rămâne în continuare alături de oameni.

În cele trei mandate de parlamentar, două mandate de senator și un mandat de deputat, Mihai Niță a fost mereu preocupat de problemele cu care se confruntă cetățenii și a căutat nemijlocit să îi ajute.

Activitatea sa parlamentară a fost una foarte bogată, după cum reiese din statistica făcută de Camera Deputatilor (12 declarații politice și 57 declarații politice depuse în scris, 34 de propuneri legislative inițiate, din care 9 au fost promulgate legi și a participat la o moțiune), ultimele inițiative legislative ale sale fiind legea privind pregătirea profesională postliceală și legea prin care angajații HORECA să beneficieze de șomaj pentru a avea resurse de trai.

Chiar dacă la alegerile din 06.12.2020 Partidul Pro România nu a trecut pragul electoral și indiferent de numărul consistent de voturi obținute în județul Olt de filiala condusă de președintele Mihai Niță, care probabil i-ar fi permis accederea la un nou mandat de parlamentar, omul politic oltean nu va mai fi din nou deputat, însă lucrul acesta nu îl va face să se îndepărteze de oameni. 

Mihai Niță va continua să ofere sprijinul său tuturor acelora ca i-l vor solicita, chiar dacă nu va mai fi parlamentar și le multumește celor care l-au votat să ajungă în Parlamentul României.

”Le mulțumesc tuturor cetățenilor județului Olt care au crezut în mine și care mi-au acordat votul lor de încredere prin care am fost ales parlamentar în Circumscripția electorală nr 30 Olt. Sper că apreciază că am reprezentat județul Olt cu cinste și onoare în forul legislativ al țării. Am fost alături de ei și așa voi rămâne și de aici înainte. Oricine are o problemă sau dorește să îmi semnaleze ceva va găsi întotdeauna ușa mea deschisă și mă voi strădui să îi ajut pe cât posibil!”