Marius Iancu: ”JAFUL PNL- GUVERNUL NU RENUNȚĂ LA VÂNZAREA COMPANIILOR DE STAT”

  Deputatul social- democrat de Olt, Marius Iancu, spune că liberalii doresc să vândă singurele singurele companii profitabile pe care le mai are statul român. Pentru împiedicarea acestui lucru, Parlamentul a votat o lege pentru protejarea intereselor naționale, așa cum fac și alte țări din Europa, însă, Guvernul PNL a dat o ordonanță de urgență prin care se aduc modificări acestei legi, pentru a se putea face o vânzare ”mascată”.

      ”Bătălia legislativă pentru salvarea Romgaz, Hridroelectrica, CEC și Exim Bank continuă. În plină pandemie, în plină criză economică, Guvernul Iohannis-Orban are lucruri mai importante de făcut decât combaterea SARS Cov2, salvarea vieților oamenilor și a locurilor de muncă. Vor să vândă, pe nimic, tot ce a rămas din patrimoniului statului român.

Pe lista lui Cîțu se află Romgaz, Hridroelectrica, CEC și EximBank, cele mai profitabile companii românești. De aceea au atacat la CCR proiectul prin care Parlamentul a respins modificările făcute prin OUG la legea 173/ 2020 privind protejarea intereselor naționale.

PSD a încercat să îi oprească încă de când am avut primele semnale despre ceea ce pregătește Guvernul PNL. Am votat în Parlament legea 173/2020 prin care s-a interzis vânzarea „participațiilor statului” în perioada de criză generată de pandemie, adică în următorii 2 ani. Este o lege similară cu un act normativ adoptat în Germania, o țară care știe să își protejeze patrimoniul național. Pentru a ocoli legea, Guvernul a emis o ordonanță de urgență prin care a restrâns interdicția doar la vânzarea „acțiunilor”, nu a „participațiilor statului”, cum era în legea PSD, adică o privatizare mascată”, susține deputatul Marius Iancu.  

Parlamentarul oltean susține că PSD, atunci când s-a aflat la guvernare, a investit foarte mulți bani în aceste companii pentru a le face profitabile, iar privatizarea acestora va însemna distrugerea lor, pierderea multor locuri de muncă și românii să ajungă să cumpere gazul românesc și energia electrică produsă de râurile noastre de la străini:  

  ”Această privatizare înseamnă distrugerea acestor companii pe care Guvernarea PSD le-a capitalizat și le-a făcut profitabile, și sute de mii de români care rămân fără locuri de muncă. Liberalii își asumă toate acestea, ba mai mult, pasează răspunderea, din nou, românilor și spun că ei au prevăzut acest lucru în Programul lor de guvernare pe care oamenii îl cunosc și dacă i-au votat, înseamnă că sunt de acord cu tot ce fac ei. Cu alte cuvinte, românii vor ca Guvernul PNL să vândă tot. Vor să nu mai existe banci ale statului, vor ca gazul românesc și energia produsă de Hridroelectrica să fie gestionate de companii străine. Vor ca în locul imobilelor acestor companii să apară mall -uri sau cartiere rezidențiale construite de „băieții deștepți” din domeniul imobiliar. Adică, românii dau siguranța unui trai mai bun, pe austeritatea și interesele antinaționale ale PNL”.