Eduard Ciocazanu, primarul Caracalului, a trecut la PNL şi va candida din partea liberalilor pentru un nou mandat la alegerile din iunie

PNL-  trecere Eduard Cicazanu, primar Caracal 004 În cadrul unei conferinţe care a avut loc astăzi, 29 februarie, la sediul PNL Olt, liberalii s-au lăudat cu două noi “achiziţii”.

În felul acesta peneliştii olteni, foarte activi în ultima vreme, vor să demonstreze că lupta politică pe care o desfăşoară în cursul acestui an nu este deloc una uşoară pentru pesediştii din judeţ.

 

Au “punctat” în ringul politic cu un primar de mare municipiu din judeţ- Eduard Claudiu Ciocăzanu, primarul Caracalului-, şi cu un primar de şase mandate, Gheorghe Perieţeanu, de la Icoana, cel de pe digul căruia nu demult făceau declaraţii vicepremierul şi ministrul Dezvoltării de la acea vreme, Liviu Dragnea, şi fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov.

 

Primarul Eduard Ciocăzanu a declarat că a făcut o „analiză serioasă” înainte de a face pasul către PNL, partidul care-l va ajuta să continue proiectele începute în Caracal:

„Am făcut o analiză foarte serioasă şi mi-am dat seama că numai alături de echipa PNL pot să continui proiectele începute în municipiu, pe fonduri europene şi pe fonduri guvernamentale. Sper ca împreună cu PNL-ul să ducem la bun sfârşit aceste proiecte pe care eu le-am început încă din 2012”. Totodată, edilul speră să i se alăture cât mai mulţi caracaleni, inclusive dintre actualii consilieri locali.

  Lucru confirmat, de altfel, de către copreşedintele PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu:

„În următoarea perioadă, multe personalităţi, mulţi cetăţeni cu o imagine extrem de bună în municipiul Caracal se vor alătura acestei echipe. Am avut discuţii, în ultima perioadă, cu persoane cu bună notorietate şi mare notorietate la nivelul municipiului Caracal, oameni care au demonstrat de-a lungul carierei şi vieţii lor că sunt persoane ce merită tot respectul caracalenilor. În următoarea perioadă veţi vedea alături de domnul primar numeroase astfel de persoane”.

Daniela DENGHEL