Dumnezeu să te odihnească în pace, Nicu Tiţa!

Nicu Tita- ziarist decedat 5 ian 2016 m


Începutul de an este unul dureros pentru breasla jurnalistică din judeţul Olt. N-am crezut că prima ştire pe care o voi scrie în acest an va fi aceea despre pierderea unui coleg ziarist. După o boală care l-a îndepărtat de condeiul care l-a consacrat în presa olteană, boală necruţătoare, jurnalistul Nicu Tiţa a plecat dintre noi.

A lăsat în urmă o soţie iubitoare şi o fică de numai câţiva anişori şi doi băieţi dintr-o căsătorie anterioară, în floarea vârstei, care îşi caută un rost în viaţă, care sunt, asemeni tuturor tinerilor din ziua de astăzi, complet debusolaţi. Stâlpul casei şi singurul lor susţinător era Nicu.

A scris în presa Oltului, începând din anul 1994, mai întâi în ziarul al cărui redactor-şef a fost- „Anotimp Magazin”-, înfiinţat şi condus de regretatul Călin Jipa, iar în anul 2001 şi-a înfiinţat propriul ziar: „Santinela”.

A scris cu accente dure şi de multe ori tăioase despre vremurile pe care Oltul le-a trăit, atrăgându-şi de multe ori probleme care s-au finalizat în instanţă, dar care au arătat valoarea cuvântului scris al unui bun ziarist. A scris şi poezii, pamflete sau proză şi a câştigat 23 de premii literare la concursurile de profil din ţară. A lăudat sau a ridiculizat acolo unde era cazul.

A fost un om corect, simplu, fără să arate cuiva ranchiună şi care întotdeauna îţi dădea un sfat realist. Pentru că el putea să-i sfătuiască pe alţii, în mărinimia sufletului său!

Era bolnav dar nu s-a plâns de nimic şi a refuzat orice sprijin pe care i-am arătat că suntem dispuşi să-l oferim. N-am crezut că-n cazul lui boala nu va avea leac. Acum înţeleg privirea lui profundă de la ultimele noastre întâlniri. Şi mă doare amintirea lor! Ştia sau bănuia care va fi finalitatea.

Îmi pare rău că ai plecat, Nicu! Şi-mi pare rău că n-am mai apucat să cântăm împreună la chitară, să facem un grup de muzică folk, aşa cum mi-ai propus! Dar, poate, ai să-ţi „cânţi” durerea plecării tale la numai 55 de ani dintre noi şi de lângă cei dragi.

Sau ai să fii „santinela” familiei tale şi a prietenilor tăi ziarişti din Olt şi, acolo unde mergi, în Rai, ai să te întâlneşti cu alţi ziarişti din Olt, plecaţi ca şi tine prea devreme, Florina Popa Urucu (la 34 de ani, decedată pe 30 august 2012), Liliana Branca (la 63 de ani, decedată pe 21 decembrie 2010), Visi Ghencea (la 54 de ani, decedat pe 23 decembrie 2009), Călin Jipa şi Florin Niculescu (la 55 de ani, decedat pe 26 martie 2009) şi veţi face măcar revista presei din Olt.

Dumnezeu să te odihneasca în pace, Nicu Tiţa! Dumnezeu să te ierte! Sincere condoleanţe familiei şi Domnul să-i întărească pe cei dragi rămaşi în urmă!

 

Daniela DENGHEL