de Daniela DENGHEL
Consiliul Județean Olt s-a reunit în ședință extraordinară, azi, 28 octombrie 2024, în Sala „Europa” a forului administrativ județean, pentru alegerea comisiilor de funcționare. Ulterior, după o pauza de 30 de minute, a avut loc ședință de îndată, în cadrul căreia au fost votați vicepreședinții Consiliului Județean Olt.
Consiliul Județean Olt are comisii de specialitate: Comisia pentru Buget- Finanțe, Comisia de Urbanism, Comisia pentru Cultură și Învățământ, Comisia Juridică, Comisia pentru Agricultură și Comisia pentru Muncă.
Absentă la ședința trecută, Mirela Vasile, consilier județean PSD, a depus jurământul de credință pentru mandatul obținut la alegerile din 9 iunie.
Pentru alegerea vicepreședinților au fost făcute, mai întâi, câte 2 propuneri din partea celor două partide mari, PSD și PNL, AUR neavând nicio propunere.
PSD i-a propus pe foștii vicepreședinți, Virgil Delureanu și Ionuț Ivan, iar PNL i-a nominalizat ca și candidați pe Gigi Ghencea și Dumitru Caleală.
Au fost scrise și imprimate buletinele de vot, sub atenta îndrumare a președintelui Marius Oprescu, astfel încât să nu se strecoare vreo greșeală Tehnică, după care s-a trecut la procesul de votare.
Comisia de supraveghere a votării, alcătuită din reprezentanții celor trei partide componente ale CJ Olt, a deschis urna și a numărat voturile în fața tuturor consilierilor județeni.
Potrivit legii în vigoare, sunt aleși în funcția de vicepreședinte cei care obțin o majoritate absolută a voturilor, aleși fiind declarați primii doi clasați cu majoritatea absolută.
În urma numărării, Gigi Ghencea și Dumitru Caleală au obținut câte 6 voturi, iar Virgil Delureanu și Ionuț Ivan au fost votați de câte 24 de consilieri județeni.
Au absentat 3 din cei 32 de consilieri județeni, și anume, Cristian Ionel Gheorghe de la PSD, Adrian Mulțescu de la PNL și Mugur Mihăescu de la AUR.
Trebuie menționat faptul că, la alegerea vicepreședinților de Consiliu Județean, legea prevede ca și președintele forului administrativ să viteze, în speță, Marius Oprescu.
După validarea votului și încheierea ședinței, echipa de conducere administrativă a CJ Olt a făcut câteva declarații.
Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, a precizat că întotdeauna în ședințele de lucru ale instituției s-a colaborat bine cu consilieri de la celelalte partide, chiar dacă, atunci când a fost nevoie, consilierii și-au susținut propriile viziuni:”
„Colaborarea va fi una bună, ca de fiecare dată, atât cu echipa, cât și cu cei doi vicepreședinți cu care am lucrat și mandatul trecut, împreună am reușit să facem lucruri importante pentru județul Olt.
Vom lucra, iată, prin votul consilierilor județeni, și următorii patru ani, vor fi alături de mine în conducerea executivă a Consiliului Județean Olt. În ceea ce privește consilierii nou- aleși, astăzi am avut prima ședință de lucru. Se pare că lucrurile merg cum trebuie. De fiecare dată, în Consiliul Județean au fost puține momentele în care lucrurile au fost perturbate. Și aici nu vorbesc de a vota împotriva unui proiect sau altul, așa cum a fost viziunea lor, la momentul respectiv, deși noi am venit numai cu proiecte bune pentru comunitate. Aceea a fost viziunea lor, de a vota împotrivă, la acel moment. Eu vorbesc de scandal și alte lucruri de genul acesta, care se întâmplă, în general, prin Consiliile Județene sau Consiliile Locale. La Consiliul Județean Olt, în ședințele consiliului de lucru, nu au fost astfel de probleme”.
Virgil Delureanu, vicepreședinte al CJ Olt, angajat al intituției încă de la înființarea acesteia, după Revoluția din 1989, speră ca liniștea și buna înțelegere dintre consilierii județeni să conducă la realizarea de proiecte importante pentru cetățenii Oltului:
„În primul rând, vreau să mulțumesc tuturor colegilor care astăzi ne-au votat sau nu ne-au votat, pe mine și pe domnul Ivan. Sunt la al treilea mandat cu domnul președinte Marius Oprescu și la al doilea cu domnul Ivan Ionuț. Vom continua ceea ce am început și vreau să mulțumesc tuturor cetățenilor județului Olt care ne-au acordat votul de încredere. Este o funcție care ne onorează dar ne și obligă. Sper, cum spunea și domnul președinte, să fie liniște în Consiliul Județean, așa cum a fost și mandatul trecut și să aducem pentru cetățenii județului Olt proiecte care vor înfrumuseța și vor duce la mai bine pentru locuitorii județului Olt”.
Ionuț Ivan, reconfirmat vicepreședinte al CJ Olt, a spus că va căuta să crească numărul de festivaluri cu tradiție din județ și că va fi în continuare foarte atent la cerințele oamenilor:
„Este un moment foarte important pentru mine, un moment în care țin să mulțumesc echipei din care fac parte pentru susținerea acordată. Fac parte dintr-o echipă puternică, echipa care contează, pentru dezvoltarea județului Olt, în urma unui vot masiv de susținere pe care cetățenii ni l-au dat la alegerile din vară. Vom continua în aceeași formulă. Eu voi răspunde de Direcția Economică și Direcția de Cultură ale Consiliului Județean. Obiective personale, pe lângă partea de buget, vor fi creșterea festivalurilor tradiționale, ce au loc în județul nostru, iar pe parte politică, voi continua să stau printre oameni și să fiu foarte atent la cerințele dumnealor”.