Coaliția de guvernare a decis reducerea cu 50% a accizei la carburanți, lucru care va conduce la scăderea prețului la pompă cu peste un leu pe litru. Reducerea la jumătate a accizei la carburanți este o soluție parțială a crizei din energie și este o măsură menită și să pregătească terenul pentru întoarcerea la piața reglementată a energiei.
Totodată, actualele măsuri de plafonare și compensare vor fi prelungite și în luna aprilie.
În prezent, prețul unui litru de benzină sau de motorină a depășit 7 lei, din cauză că acciza la carburanți a ajuns la aproape 1.900 de lei la motorină, respectiv la aproape 1.800 de lei la benzină.
Deputatul PSD de Olt Emil Albotă a declarat că măsura inițiată de Partidul Social Democrat, aceea a reducerii accizei de combustibil cu 50%, va avea efect imediat de scădere a prețului la pompă și se va vedea imediat în buzunarul oamenilor.
„Acciza la combustibil scade cu 50%, ca urmare a propunerii PSD. Este o soluție reală, cu efect imediat în buzunarul consumatorului final, litrul de benzină sau motorină urmând să scadă cu 1,2-1,5 lei/ litru. Măsura PSD a fost validată, astăzi, în cadrul Coaliției de guvernare și, în scurt timp, ministrul de finanțe social democrat, Adrian Câciu, va elabora actele normative pentru implementarea acesteia”, a declarat deputatul Emil Albotă.