PONTA ŞI DRAGNEA ÎN OLT. LIDERII CELUI MAI MARE PARTID POLITIC DIN ROMÂNIA AU ÎNCEPUT CAMPANIA  ELECTORALĂ  LA CARACAL, SLATINA ŞI BALŞ  

Preşedintele PartidPSD- Conferinta de presa cu Liviu Dragnea si Victor Ponta- 05.05.2016Wului social Democrat, Liviu Dragnea, fost vicepremier al ţării şi fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi Victor Ponta, fostul prim ministru al ţării, s-au aflat ieri, 5 mai 2016, cu numai o zi înaintea începerii campaniei electorale, în judeţul Olt.

 

Începerea campaniei electorale în mijlocul oltenilor este motivată prin faptul că aceasta este cea mai bună organizaţie a partidului, dovadă în acest sens fiind rezultatele obţinute la alegerile din ultimii ani, precum şi faptul că Oltul are un bazin electoral social democrat.

Oraşele vizitate sunt cele pe care pesediştii din Olt vor cu ardoare să le câştige, oraşe care la alegerile trecute au fost, de asemenea, adjudecate de PSD, respective USL (la Balş).

13139052_935157146603435_543223686801810797_n

Dragnea şi Ponta s-au aflat, mai întâi, în mijlocul membrilor de partid de  la Caracal, la sediul organizaţiei, însoţiţi de către Paul Stănescu, preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu prim- vicepreşedinte organizaţiei judeţene, şi deputaţii   Dan Ciocan (preşedintele PSD Caracal) şi Virgil Delureanu (secretarul general al PSD Olt), unde şi-au exprimat susţinerea petru candidatul partidului, doctorul Radu Liviu.

 Şefii social- democraţi au apreciat valoarea candidatului Liviu Radu la Primăria Caracal, precum şi pe aceea a organizaţiei caracalene, aflată printre primele din ţară.

Liviu Radu le-a mulţumit pentru susţinere, a menţionat bunele măsuri luate de Guvernul Ponta, printre care şi mărirea salariilor din Sănătate cu 25% şi a declarat că îşi doreşte ca împreună cu caracalenii să trăiască “într-un oraş prosper, industrializat, curat, un oraş în care să ne putem respecta şi în care administraţia locală să poată fi respectată şi ea să respecte, la rândul ei, cetăţenii”, într-un oraş în care tinerii să se întorcă să-şi întemeieze familii.

 

13124955_608316979326482_6360629233692187737_nA urmat o vizită în Parcul Industrial Slatina, unde Prysmian Group construieşte o nouă unitate de producţie, pe care o va inaugura în luna septembrie.

Deputatul Emil Moţ, candidatul PSD la Primăria Slatina, unul dintre iniţiatorii modificărilor aduse la legea parcurilor industriale, susţinută de întreaga echipă a partidului, a declarat că fostul premier Victor Ponta le poate explica care sunt facilităţile care vor atrage câţi mai mulţi investitori în parcul industrial.

În cadrul conferinţei de presă care a avut loc la sediul organizaţiei judeţene, preşedintele Paul Stănescu le-a mulţumit liderilor social-democraţi pentru prezenţa în mijlocul activului de partid şi alături de candidaţi şi a precizat că se cunoaşte faptul că Emil Moţ este candidatul partidului la Primăria Slatina, iar Marius Oprescu este candidatul la Consiliul Judeţean Olt.

„Am ales să începem campania, în judeţul Olt pentru că este cea mai bună organizaţie a noastră din ţară, cu cele mai bune rezultate, dar şi organizaţia ai cărei reprezentanţi din administraţia locală sunt foarte bine apreciaţi de către cetăţeni. Pentru că sunt foarte buni gospodari, pentru că sunt foarte aproape de oameni şi pentru că sunt preocupaţi de oferirea unei vieţi mai bune pentru comunităţile pe care le gospodăresc. E valabil atât în ceea ce îl priveşte pe domnul Paul Stănescu, care este preşedintele Consiliului Judeţean şi are rezultate bune în administrarea judeţului, cât şi pe ceilalţi colegi ai noştri care sunt primari, consilieri locali şi consilieri judeţeni”, a declarat Liviu Dragnea.

Dragnea a menţionat că pe tânărul candidat la primăria municipiului reşedinţă de judeţ îl cunoaşte de multă vreme: “Emil Moţ este un coleg pe care îl cunosc foarte bine, este un băiat tânăr, cu viziune, care îşi iubeşte oraşul şi ştie ce are de făcut. Sunt convins că în campania electorală va avea posibilitatea să le explice cetăţenilor din Slatina care sunt gândurile şi proiectele lui şi cum vrea să facă pentru ca slătinenii să fie şi mai mândri de oraşul în care trăiesc”.

Fostul prim ministru al României, Victor Ponta, a afirmat că implicarea sa în campania electorală este o decizie luată după ce Dragnea şi mai mulţi şefi de organizaţii din ţară i-au cerut acest lucru. Va sprijini partidul atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare, în toate judeţele, precum şi în Gorj, unde va fi şi candidat pentru un nou mandate de parlamentar. Deputatul Ponta a mai spus că implicarea sa în campanile este şi una de bun-simţ, întrucât este dator PSD-ului care l-a sprijinit timp de 15 ani “pentru toate funcţiile şi poziţiile publice în care am candidat”.

13103355_1081602515237012_7544630912159595528_n

Fostul şef al PSD, Victor Ponta, a mai adăugat că este convins că în acest an PSD “este o variantă de conducere şi locală şi naţională mult mai bună decât varianta Iohannis- PNL- şi guvernul technocrat”.

După întâlnirea de la Slatina, Dragnea şi Ponta s-au întâlnit şi cu activul de partid de la Balş, acolo unde candidatul PSD la Primăria Balş este fostul prefect de Olt, Cătălin Rotea.

Daniela DENGHEL