Paul Stănescu: ”Cîțu la Guvern, România în infern”

”Klaus Iohannis are datoria constituțională, legală și morală să scoată rapid România din situația penibilă în care se află întreg Guvernul. Să renunțe la dubla măsură! Executivul nu mai poate fi condus de un politician condamnat penal. Menținerea lui Cîțu în funcție este un atac la credibilitatea României. Demiterea sau demisia! Nu sunt alte soluții. Un premier șantajabil nu poate guverna în interesul românilor.

Sub patronajul președintelui, ipocrizia riscă să devină politică de stat. Penalul lui Iohannis este mai presus de lege? Politicienii PNL au voie să fie condamnați penal, să facă închisoare și să ocupe funcții publice? Unde au ascuns useriștii campania ”Fără Penali în funcții publice”? De ce și-au băgat capul în pământ? De ce nu sunt în piață să protesteze?

Odată cu dezvăluirea istoricului penal, premierul Cîțu a devenit doar o marionetă. Haosul din coaliție a escaladat. Deciziile se vor lua de acum încolo doar pe bază de șantaj, prin forță, nu pe bază de negociere politică transparentă.

Ca România să mai aibă șanse să nu se scufunde și mai rău, guvernarea trebuie să iasă urgent din această stare de ipocrizie și de dublă măsură. Trebuie resetată de urgență. Cea mai corectă soluție, demiterea sau demisia lui Cîțu și alegeri anticipate. După un astfel de episod doar românii mai pot decide cine are dreptul moral să guverneze.

Iohannis a eșuat cu toți premierii lui, cu toate guvernele sale. Măcar acum, în ultimul ceas, după o guvernare eșuată, după ce a pus un penal în fruntea guvernului, este dator cu o veste fantastică pentru români!”