Elena Iotu candidează la Primăria Slatina din partea USR

 

 

Elena Iotu a fost prezentată ca fiind candidatul Uniunii Salvați România (USR) la fotoliul de primar al Slatinei, în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat şi preşedinţii USR Olt, Fănel Bădici, şi USR Slatina, Emil Mogoşanu.

Președintele USR Olt, Fănel Bădici, este convins că Elena Iotu va fi unul dintre cei mai buni primari pe care i-a avut Slatina.

” Elena Iotu are susținerea filiale USR Slatina și susţinerea noastră ca partid pentru a candida la Primăria Slatina. Vedem acum câţiva candidați anunțați și părerea mea este că nu avem niște candidați convingători.  Vedem circ și tot felul de agende care nu sunt ale Slatinei. Sunt convins că Elena Iotu va avea și susținerea Alianței Dreapta Unită, pentru candidatura la Primăria Slatina.

Prin experiența ei politică, dar și de om de afaceri, cu dorința și determinarea Elenei, sunt convins că va fi unul din cei mai buni primari pe care i-a avut până acum Slatina. Cred că ar trebui să încetăm cu aceste show-uri penibile care se întâmplă pe scena politicii slătinene şi să trecem la lucruri serioase, să avem lângă noi un candidat care are proiecte pentru Slatina, care vine cu lucruri pozitive și care într-adevăr poate să redea Slatinei demnitatea pe care a avut-o acum ceva timp”, a declarat Fănel Bădici.

 

 

 

 

Elena Iotu, prima femeie în cursa pentru Primăria Slatina

 

Elena Iotu este o femeie de afaceri de success din Slatina, care are state vechi în politica olteană, aceasta făcând parte din Partidul Național Liberal (PNL) și Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).

 

„Slatina este cel mai frumos oraș din țară. Este orașul în care am copilărit, este orașul în care mi-am petrecut adolescența, este orașul în care am crescut, în care m-am dezvoltat, este orașul care m-a făcut mare și este orașul pe care eu îl iubesc cel mai mult.

De ce intru în această bătălie? De ce am acceptat această provocare? Slatina este orașul pe care alții nu-l iubesc cum îl iubesc eu. Suntem sătui de toate poveștile de dragoste care apar în presă. Suntem sătui de toate declarațiile de dragoste făcute de oameni care nu sunt slătineni, care nu trăiesc în fiecare zi în Slatina, care vor doar să candideze și care doar vor să ne arunce o pată de mizerie peste ceea ce vrem noi să facem cu adevărat.

Slatina este un oraș pe care îl iubesc cu adevărat, cum alții nu-l iubesc de fapt. Pentru că dacă l-ar fi iubit, nu l-ar fi lăsat neasfaltat de zeci de ani de zile, nu l-ar fi lăsat fără Sală Polivalentă, nu l-ar fi lăsat fără locuri de parcare, fără terenuri de sport pentru copii și, mai ales, fără spitale de pediatrie.”, a afirmat Elena Iotu.

Aceasta a mai susținut că obiectivul său de suflet este realizarea unui spital de pediatrie și că se va implica total în acest scop.