Deputatul de Olt Marius Iancu a declarat că modificarea Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic 407/2006 va aduce beneficii fermierilor care se confruntă cu problema distrugerii culturilor de către animalele sălbatice.
Parlamentarul a semnalat în nenumărate rânduri faptul că în Olt, în special cei din nordul județului, se confruntă cu această situație, problema devenind stringentă.
În cadrul unei ședințe a comisiei de specialitate a fost dezbătută și s-au adus amendamente legii în cauză.
„Am participat la ședința Comisiei pentru Agricultură, Silvicultura, Industrie Alimentară și Servicii specifice care s-a desfășurat la Alba Iulia și am dezbătut Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic 407/2006, la care s-au adus câteva amendamente legate de despăgubiri”, a spus Marius Iancu.
Deputatul oltean a precizat că nu vor mai exista întârzieri la plata despăgubirilor, care se va face pe viitor în termen de 30 de zile, și că s-au eliminat obligaţiile producătorilor agicoli în cazul acordării despăgubirilor culturilor distruse de animale sălbatice:
„S-au eliminat obligațiile privind acordarea despăgubirilor pe care le aveau producătorii agricoli ale căror culturi au fost distruse de animalele sălbatice și s-au adoptat amendamente prin care nu vor mai exista întârzieri în acordarea despăgubirilor. Constatarea pagubelor, evaluarea acestora și stabilirea răspunderii se realizează în maximum 72 de ore de când a fost depusă cererea la primăria pe teritoriul căreia s-a produs paguba, iar plățile se fac în termen de 30 de zile de la emiterea deciziei de plată”.
Deputatul Marius Iancu a specificat că din discuțiile avute cu fermierii din nordul județului Olt a reieșit faptul că unii dintre ai au ajuns în instanță cu solicitarera despăgubirilor și că a rdicat în Comisie problema găsirii unei soluții pentru situațiile de acest gen” .
Daniela DENGHEL