Secretarul general al Partidului Social Democrat (PSD), senatorul de Olt, Paul Stănescu, îl acuză pe premierul Florin Câțu că ii tratează pe români cu cinism de când a ajuns în fruntea guvernului și consideră că acesta ar trebui să le ceară scuze pentru balamucul politic în care a târât țara noastră. Demnitarul consideră că primul ministru a gestionat foarte prost pandemia și că și-a bătut joc de cele mai importante categorii sociale, bătrânii și copiii, în timp ce a pus pe primul plan campania pentru alegerile interne din Partidul Național Liberal (PNL).
”Înainte de orice deznodământ al acestei mascarade guvernamentale, înainte de a mai auzi vreun argument penibil, chiar și înainte de a pleca acasă, Cîțu să iasă public și să le ceară scuze românilor pentru balamucul politic în care a târât România. Și-a bătut joc de nervii, resursele și speranțele tuturor.
O criză guvernamentală trece, dar traiul românilor rămâne la fel de împovărat de neajunsuri. Mai grav decât acest moment este cinismul cu care a tratat viața românilor de când s-a cocoțat în scaunul de la Palatul Victoria. A gestionat foarte prost pandemia, iar acum valul patru ne-a prins din nou nepregătiți. Au crescut prețurile, au scăzut și veniturile românilor. A ratat campania de vaccinare preocupat de campania internă a PNL. Și-a bătut joc de pensionari, agricultori, de micile afaceri, de elevi și părinți, de profesori și de medici. Toate acestea, dar și multe altele, sunt adevăratele motive pentru care Cîțu trebuie să plece”, a declarat secretarul general al PSD, Paul Stănescu.
Senatorul Paul Stănescu susține că se poate pune capăt acestei crize numai dacă USR va fi rațional și va vota moțiunea de cenzură a PSD împotriva guvernului Câțu:
”USR trebuie să fie rațional și să voteze împotriva lui Florin Cîțu, moțiunea de cenzură a PSD. Este singurul scenariu care poate pune capăt acestei crize. Altfel, intenția lor de a iniția o moțiune de cenzură nu este decât o răfuială la care PSD nu participă.
Pentru că nu știe cât costă pâinea, dar știe cum se face circul, e timpul să-l trezim pe Cîțu din beția puterii și să meargă acasă să se odihnească”.