”Am stabilit cu PNL o serie de măsuri pentru ca românii să poată trece iarna”

 

 

Paul Stănescu, secretarul general al Partidului Social Democrat, a declarat în cadrul emisiunii ~Punctul de întâlnire” de la Antena 3, că în negocierile cu Partidul Național Liberal s-au căutat punctele compatibile pentru a putea alcătui un program de guvernare.

 

Senatorul Paul Stănescu a precizat că, înainte de formarea guvernului, PSD a discutat cu PNL si UDMR  care este impactul bugetar al unor măsuri sociale ce pot fi aplicate, astfel încât românii să fie sprijiniți să depășească iarna aceasta, inclusiv majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2022.

 

Paul Stănescu a menționat că programul de guvernare cuprinde două părți, una cu măsuri imediate și alta cu măsuri aplicabile până în anul 2024:

”Pentru că inflația pe acest an este de 7,9%. Planul de guvernare pe care noi l-am discutat cu PNL şi UDMR are două părți: un program cu măsuri imediate şi un program cu măsuri pănă în 2024. Măsurile imediate cuprind criza sanitară, energetică, economică, socială ca toţi românii să treacă iarna.

Sigur că nu va fi lapte şi miere. Am zis pensia minimă să crească de la 800 de lei la 1.000 de lei, salariul minim mărit de la 2.300 de lei la 2.550 de lei, să mărim şi alocaţiile la copii, mai ales la cei de 0-2 ani unde cheltuielile sunt mai mari, ne-am gândit şi la persoanele cu handicap să dăm a 13-a indemnizație, pentru că iarna va fi foarte grea.

Este obligatoriu ca românii să treacă iarna. Vor fi luate aceste măsuri care sunt pe termen scurt sau imediate.”