ADMITERE 2021 ÎN INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR ȘI POSTLICEAL PE LOCURILE M.A.I.

Inspectoratul de Politie Judeţean Olt, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, desfăşoară până la data de 24 mai 2021 activitatea de recrutare a candidaţilor pentru participarea la concursurile de admitere la instituțiile de învăţământ din structura Ministerului Apărării Naționale și la Academia Națională de Informații ,,Mihai Viteazul” care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea 2021.

Inspectoratul de Poliţie Județean Olt recrutează candidaţi pentru:

Învățământ superior (ofițeri) – studii universitare de licență, învățământ cu frecvență:

– Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” – București (3 ani) – Facultatea de Comandă și Stat Major

– Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu (3 sau 4 ani)

– Academia Tehnică Militară ”Ferdinand I” Bucureşti (4 ani)

– Institutul Medico-Militar București (6 ani)

– Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov (3 ani)

– Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa (4 ani)

Învățământ postliceal (maiștri militari) – învățământ cu frecvență, durata studiilor 2 ani:

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică – Sibiu

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene ”Traian Vuia” Boboc

Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” Constanţa

Şcoala Militară de Maiştri Militari și Subofițeri de Logistică.

Detalii privind Admiterea 2021 – îndeplinirea condiţiilor, a criteriilor specifice, probele de admitere, tematica şi bibliografia de concurs, graficul/calendarul desfăşurării concursului pentru admiterea în instituţiile de învăţământ superior/unităţile de învăţământ postliceal ale M.Ap.N. precum şi alte elemente de interes pentru candidaţi sunt publicate pe site-ul fiecărei instituţii de învăţământ,precum și pe adresa https://ot.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-invatamant.

Înscrierea candidaţilor se realizează zilnic de luni până vineri în perioada 17 mai 2021 – 24 mai 2021, între orele 9:00-14:00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, din Slatina, str. Mihai Eminescu, nr. 19, sens în care candidații vor depune cererile tip (descărcate de pe site-ul oficial al MAI, completate lizibil si semnate).

Dosarele de recrutare pentru examenul de admitere se depun de candidaţi:

– până la data de 24 mai 2021, iar data limită pentru completarea dosarelor de recrutare cu adeverință medicală şi aviz psihologic este 23 iunie 2021 – pentru candidaţii înscrişi pentru instituţiile de învăţământ superior ale M.Ap.N. şi S.R.I, precum şi pentru unităţile de învăţământ postliceal ale M.Ap.N.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?