ZIUA PORȚILOR DESCHISE LA INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI OLT

 


Pe 24 martie 2022, pe platoul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a fost organizată Ziua Porților Deschise, activitate desfășurată cu ocazia celebrării a 200 de ani de la înființarea Poliției Române, dar și cu ocazia sărbătoririi la data de 25 martie a Zilei Poliției Române.

 

 

La eveniment au participat aproximativ 300 de preșcolari și școlari împreună cu cadrele didactice, din cadrul mai multor unități de învățământ, din județ.

 

Acestora le-a fost prezentată tehnica și dotarea polițiștilor din cadrul Poliției Rutiere, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic.

 

Totodată, la activitate a fost prezent și un echipaj canin, cu un câine polițist de urmă, care i-a încântat pe micii oaspeți.

 

De asemenea, a fost prezentată și noua autospecială, intrată de curând în dotarea Serviciului Rutier, respectiv Laboratorul de Siguranță Rutieră, special destinată și echipată pentru familiarizarea celor mici cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice.

 

Polițiștii prezenți au răspuns la toate întrebările micilor vizitatori despre curiozitățile legate de munca de poliție.

La finalul activității, cei mici au primit dulciuri și stickere, înțelegând faptul că polițiștii sunt prietenii lor și că sunt la datorie, în permanență, pentru siguranța tuturor cetățenilor.