”USR inventează vinovății imaginare ale PSD pentru a abate atenția de la scandalul vaccinurilor”

 

 

După ce USR a acuzat că PSD şi PNL au vrut să-l scape de închisoare pe şeful Autorităţii Electorale Permanente, pesediștii au ripostat spunând că acesta este doar un mod de a atrage atenția de la scandalul privind modul în care au fost achiziționate vaccinurile în pandemia de COVID-19.

 

”În încercarea de a abate atenția publică de la scandalul achiziției de vaccinuri, USR comite erori impardonabile de interpretare juridică, acuzând PSD că încearcă să modifice legislația privind Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în favoarea președintelui acestei instituții. USR insinuează că modificările susținute de PSD ar putea influența procesul acestuia, oferindu-i o lege penală mai favorabilă.

Din incompetență sau cu premeditare, USR comite o gravă eroare! Amendamentele propuse de PSD în Senat, pentru modificarea Codului Administrativ în secțiunea privind AEP, nu modifică legislația penală (Codul Penal sau alte prevederi penale din legi speciale). Deci nu are cum să apară o lege penală mai favorabilă președintelui AEP! Prin urmare se aplică principiul neretroactivității legii, ceea ce înseamnă că amendamentele propuse vor dispune doar pentru viitor. Așadar procesul președintelui AEP se va judeca în continuare după legislația AEP existentă la momentul comiterii faptei”, a declarat deputatul social- democrat Emil Albotă.

Parlamentarul de Olt, Emil Florin Albotă, a precizat: ”USR a pierdut încă o bună ocazie să tacă! Cei care se erijau în mari apărători și cunoscători ai legislației dovedesc carențe grave de cunoștințe juridice.

O altă ipocrizie a USR este că proiectul de lege atacat a fost votat, alături de celelalte partide și de către un senator USR”.