Un primar PSD, rămas fără mandat, printre candidații liberali olteni la parlamentare, majoritatea traseiști. Știrbu, singurul liberal autentic

 

de Daniela DENGHEL

În cadrul unei recente conferințe de presă, liberalii din Olt și-au prezentat lista candidaților la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie 2024.

Un primar PSD, ademenit cu locul al doilea pe lista pentru Camera Deputaților, și-a trădat partidul chiar cu riscul de a-și încheia cariera politică., dacă nu va ajunge parlamentar. 

 

„În cadrul ședinței Biroului Politic Național, lista pentru parlamentare a filialei Olt a fost validată în unanimitate. Au fost date 10 decizii pentru primele 10 organizații care și-au încheiat procedurile statutare, iar lista Partidului Național Liberal – Filiala Olt, a fost validată până în unanimitate de către colegii din Biroul Politic Național.   Începând de ieri suntem în precampanie electorală, avem o luptă de dus cu competitorii noștri electorali din Partidul Social Democrat. Suntem convinși că vom reuși să ducem această luptă la bun sfârșit, cu rezultate pe care ni le dorim”, a declarat Gigel Știrbu, președintele PNL Olt.

Știrbu care a fost, începând din anul 2001 președintele tineretului liberal din Olt, ajungând să fie în prezent președintele filialei oltene a Partidului Național Liberal și vicepreședinte național al PNL, este singurul liberal autentic de pe cele două liste de candidați la alegerile parlamentare, exceptându-i pe nou- intrații în partid, care oricum n-au avut timp să-și dea seama ce înseamnă politica.

 

 

Primarul comunei Studina, Marian Vasile, prim-vicepreședintele PNL Olt, candidează de pe primul loc la Senat. Pe locurile următoare se află Marius Bălașa, Laura Giura (primarul interimar al Slatinei), Victor Iacobescu și Răducu Șurlan.

Gigel Știrbu este primul pe lista pentru Camera Deputaților, pe locul al doilea aflându-se primarul comunei Nicoale Titulescu, Florin Tiutiu, urmați de Ionel Obretin, Mariana Gheorghe, Sorin Jianu, Cristinel Rădoi, Adela Petrina Pantelie, Ionuț Rădulescu și Constantin Cristian Dobre.

 

Florin Tiutiu, ales primar al Partidului Social Democrat pentru al șaselea mandat (primar începând din anul 2004), și-a pierdut mandatul obținut la alegerile din acest an, după depunerea candidaturii pentru alegerile parlamentare, potrivit legii. 

Conform Hotărârii de Guvern 1034/2024, depunerea listelor de candidați și a candidaturilor independente se face cu 60 de zile înainte de alegeri, adică s-a făcut pe data de 02 octombrie 2024.

Odată depuse aceste liste, candidatul Florin Tiutiu, din mebru PSD Olt a devenit automat membru al PNL Olt și și-a pierdut mandatul de primar, conform Codului Administrativ, care precizează că un primar poate să își piardă mandatul dacă își pierde calitatea de membru al partidului pe listele căruia a fost ales.

 

 

.