Paul Stănescu, susținut de social democrații olteni pentru un nou mandat de secretar general al PSD

În cadrul Conferinței Județene a PSD Olt au fost analizate rezultatele alegerilor locale și europarlamentare, au fost stabiliți delegații la Congresul din 24 august, a fost validată demisia lui Emil Moț din funcția de prim-vicepreședinte al PSD Olt și a fost adoptată hotărârea privind acordarea susținerii politice a lui Paul Stănescu în vederea candidaturii la funcția de Secretar General al PSD. 

De asemenea, s-a întrunit Consiliul Politic Județean și s-au validat demisiile lui Emil Moț, din calitatea de președinte al PSD Slatina și a lui Emil Popa, din funcția de secretar executiv, care au decis să facă un pas în spate, ca urmare a rezultatului obținut la alegerile locale și acțiunilor ulterioare care au dăunat reputației organizației județene.

În locul lor, deputatul Marius Iancu și subprefectul Cosmin Floreanu au fost validați ca președinte interimar al PSD Slatina, respectiv secretar executiv interimar.

Totodată, s-a hotărât ferm asupra excluderii, din PSD, a lui Vîlceleanu Gigi Ernes pentru acțiunile reprobabile, care contravin principiilor de transparență, integritate și respect față de cetățeni și care au adus grave prejudicii de imagine organizației județene.

Președintele organizației județene, Marius Oprescu a cerut validarea deciziilor imperative luate în această perioadă și a apreciat implicarea edililor pentru obținerea rezultatelor de top, trecând în revistă performanțele acestui scrutin:

”Locul doi pe țară, la câteva zeci de sutimi de locul I, cu 58,59% în creștere față de acum patru ani, poziție de top obținută datorită energiei, forței și determinării pe care le-au demonstrat în această campanie, care au făcut din PSD Olt o organizație mai puternică, mai vizibilă și mai importantă!

95 de primari social democrați care fac din PSD Olt o forță, cu un cuvânt important de spus în ecuația electorală, datorită echipei frumoase pe care am construit-o împreună, în ani de muncă, frământări și soluții”.

Prezent la Conferința Județeană a PSD Olt, senatorul de Olt, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, le-a mulțumit edililor pentru efortul susținut și rezultatele frumoase obținute la alegerile din această vară. Dar mai ales le-a mulțumit cetățenilor pentru încrederea acordată, încredere care responsabilizează, ca de fiecare dată, și obligă la implementarea de inițiative, programe și proiecte care să răspundă nevoilor comunităților.

”Le mulțumesc cetățenilor din județul Olt, pentru că au fost alături de noi. Aceasta înseamnă că există un respect reciproc între organizația PSD Olt și cetățenii județului nostru.”