Senatorul Paul Stănescu, secretarul general al Partidului Social Democrat, a transmis, cu prilejul Zilei Naționale a României, că românii, oriunde ar trăi, sunt uniți prin tradiții și istorie, iar Guvernul României trebuie să le susțină drepturile și interesele:
„Astăzi, de Ziua Națională a României, este important să conștientizăm că valorile noastre, tradițiile și istoria sunt repere ale unității românești, indiferent unde trăiesc românii.
Comunitățile de români din afara granițelor reprezintă o prioritate a Guvernului României, iar misiunea acestuia este de a susține drepturile și interesele lor oriunde s-ar afla.
Suntem într-un moment în care este crucial să recunoaștem și să confruntăm inegalitățile și nedreptățile care încă persistă, pentru că ele afectează alegerea multora de a rămâne sau de a pleca în afara granițelor țării.”
Secretarul general al PSD a susținut că toți avem datoria și trebuie să luptăm pentru ca România să intre în spaţiul Schengen și să fie respectată, astfel încât românii să beneficieze de aceleaşi drepturi pe care le au cetățenii Uniunii Europene:
”În acest parcurs, cu toții trebuie să fim uniți, pentru că angajamentul PSD pentru mai multă dreptate socială și echitate în societate este unul ferm și pe termen lung.
Avem datoria să luptăm în continuare ca România să intre în spațiul Schengen, să fie respectată, astfel încât românii să beneficieze de aceleași drepturi în cadrul UE! Trebuie să fim uniți și în această direcție și să acționăm.”
Senatorul Paul Stănescu a precizat că social-democraţii au obligaţia să arate românilor că această coaliţie de guvernare reușește să ducă la capăt mandatul:
”Avem, de asemenea, obligația să arătăm românilor că această coaliție de guvernare reușește până la capăt. Comunicarea și colaborarea, respectarea diversității de opinii și perspective politice, concentrarea pe interesul național și implementarea reformelor sunt garanții ale supraviețuirii coaliției și trebuie să le avem în minte tot timpul.
La mulți ani tuturor românilor de Ziua Națională a României!”