Marius IANCU:
”Prin Președinția Consiliului Uniunii Europene, România va arăta că este un stat puternic, capabil să stea la masa negocierilor”
Deputatul oltean Marius Iancu a declarat că țara noastră nu numai că își va îndeplini cu brio sarcinile ce-i revin prin prisma președinției Consiliului Uniunii Europene dar va și demonstra că este un stat puternic, capabil să stea la masa negocierilor cu țările dezvoltate din Uniunea Europeană.
”Președinția României la Consiliul Uniunii Europene va aduce o viziune nouă- Coeziunea, valoare comună europeană. Rolul României va fi acela de mediator imparțial pentru o Europă mai unită. O Europă a convergenței, a siguranței, a valorilor comune.
Acțiunile pe perioada președinției Romaniei vor fi axate pe interesele cetățenilor europeni: minimalizarea efectelor Brexit-ului, negocierea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, din perspectiva beneficiilor cetățenilor, coeziunea socială și economică care are ca scop reducerea decalajelor, stimularea antreprenoriatului, consolidarea politicii industriale. În domeniul Politicii Externe a UE, acțiunile vor fi axate pe extinderea Uniunii Balcanii de Vest Parteneriatul Estic, întărirea capacității de apărare a UE și extinderea parteneriatelor de comerț.
Prin Președinția Consiliului Uniunii Europene, România va arăta că este un stat puternic, capabil să stea la masa negocierilor, să își spună punctul de vedere și să apere interesele cetățenilor tuturor țărilor membre”, a afirmat deputatul Marius Iancu.
Parlamentarul de Olt a mai explicat că președinția Consiliului Uniunii Europene înseamnă peste 1800 de reuniuni și evenimente organizate de România la Bruxelles, Strasbourg și Luxemburg, 288 de reuniuni la nivel național și 75 de reuniuni externe. Pe lângă personalul existent, au fost angajați 1500 de experți și 300 de președinți și vicepreședinți de grup de lucru.
”Pe 15 ianuarie 2018, de Ziua Culturii Naționale, România a prezentat la Strasbourg prioritățile președinției la Consiliul Uniunii Europene – o Europă a convergenței, a siguranței, a valorilor comune, unde să primeze interesele tuturor cetățenilor europeni, unde politicile europene să fie făcute în beneficiul cetățenilor, iar decalajele să fie reduse considerabil. România își asumă rolul de mediator imparțial pentru o Europă mai unită”, a declarat deputatul Marius Iancu.