Deputatul PSD de Olt Emil Albotă, a vorbit, în cadrul emisiunii „Exclusiv”, moderată de Cristian Barbu, la PTV Oltenia, despre greva profesorilor pe care o consideră un demers legitim al unei categorii profesionale rămasă la un nivel de salarizare foarte jos.
Parlamentarul Emil Albotă consideră că lipsa dialogului a condus la acutizarea problemelor în Educație și că ministerul de resort ar fi trebuit să procedeze altfel:
”Ministerul Educației ar fi trebuit să gestioneze puțin diferit problema și să nu aștepte până în al doisprezecelea ceas să invite liderii sindicali și reprezentanții profesorilor la negocieri”.
Despre momentul ales pentru protestele din Educație, deputatul a declarat că ” momentul ales este puțin complicat, pentru că oricum până în până în decembrie noi trebuie să modificăm legea salarizării, aceasta fiind jalon al PNRR. Sper și îmi doresc să se ia în discuție creșteri salariale, sper ca legea salarizării să reglementeze și să facă puțină dreptate acestui domeniu atât de vitregit din acest punct de vedere. Pe de altă parte, momentul ales în perioada examenelor poate fi considerat un fel de șantaj,și nu știu dacă este cel mai cel mai bun argument într-o discuție”.
Deputatul Emil Albotă consideră că cea mai mare problemă din Educație o reprezintă salariile profesorilor și crede că guvernul trebuie să găsească soluții, astfel încât dascălii să poată duce un trai decent.
”Eu spun foarte clar că salariile profesorilor sunt aproape jignitor de mici, ele trebuie crescute, evident că niște soluții trebuie, indiferent de moment, găsite. E complicat să iei un tânăr absolvent de facultate capabil, care să termine printre primii și să îl trimiți la catedră, ca tânăr profesor debutant pe un salariu de aproape 2.400 lei în mână. E cred că este ultima categorie profesională care a rămas la un nivel de salarizare atât de jos.”
Problema cea mai mare sunt salariile profesorilor. Ca să atragi niște oameni competenți să performeze ca profesori, în primul rând trebuie să le dai bani, punct. Ne gândim cum să facem să îmbunătățim învățământul?! Dom’ne, se îmbunătățește cu oameni capabili la catedră. Oamenii capabili la catedră vin dacă sunt plătiți decent. E complicat să trăiești cu un salariu mic, să faci performanță și să evoluezi în domeniul de activitate.”, a mai declarat deputatul Emil Albotă.