Senatorul Mihai Niţă, preşedintele Organizaţiei Judeţene Olt a Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) vorbeşte deschis despre felul în care se desfăşoară campania electorală în judeţul nostru, despre problemele avute în stabilirea candidaţilor în anumite localităţi, despre alianţele şi negocierile partidului pe care-l conduce la Olt, dar şi despre unii candidaţi la primăriile Oltului.
-Domnule senator Mihai Niţă, sunteţi preşedintele Organizaţiei Judeţene Olt a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) şi doresc să vă întreb cum se desfăşoară în judeţul Olt această campanie, din punctul de vedere al organizaţiei pe care o conduceţi?
-Pot să vă spun că activitatea noastră, a celor care facem campania ALDE, este în plină desfăşurare. Suntem după câteva zile de campanie şi după 30 de zile de precampanie şi suntem, pot să zica aşa, în grafic cu ceea ce ne-am propus, dar tot ce-am făcut, şi se vede că şi ce facem în această perioadă, se face cu foarte multă muncă, partidul nostru fiind un partid mic.
Atunci când eşti un partid mic, toată lumea te ia nu ca pe un partid mai mic, te ia că eşti mai puţin pregătit sau că nu ai nici o importanţă. De aceea noi vrem să muncim să arătăm că echipa noastră este o echipă puternică, formată din oameni care ştiu să facă politică, oameni care fac politică nu să-şi urmărească interesele, ci doresc din tot sufletul să schimbe ceva în judeţul nostru, în ţara noastră, ceva mai mult decât îşi doresc celelalte partide, care au un număr de primari destul de mare, care doresc să îşi conserve numărul de primari şi care privesc lucrurile altfel decât cum le gândim noi.
-Anul acesta depunerea candidaturii a însemnat şi o documentaţie stufoasă şi sunt în judeţul Olt partide care în acest moment nu au reuşit să depună candidaturile, chiar şi acolo unde aveau organizaţii. La dvs. au fost astfel de cazuri? Câte candidaturi aţi reuşit să depuneţi în judeţul Olt, în câte localităţi?
-Din 112 am reuşit să depunem în 102 localităţi, în câteva nu îşi aveau rostul pentru că ele sunt cu un număr de cetăţeni foarte mic, sunt foarte puţini care au rămas prin comunele respective. Şi ca să mergi în comuna Dobreţul care are 5- 600 de locuitori să te lupţi să pierzi vremea pentru 30 de voturi nu cred că este atât de benefic pentru partid. Interesul nostru este să depunem efort maxim în localităţile unde putem să aducem voturi cât mai multe atât pentru consiiile locale, cât şi pentru Consiliul Judeţean.
-Până în acest moment este o linişte totală. Pe lângă faptul că s-a schimbat legea electorală, dvs aţi observat dacă cetăţenii sunt dezinteresaţi de aceste alegeri, este posibil ca oamenii să fie şi scârbiţi totodată să candideze ei înşişi, să se implice sau pot să aibă şi alte motive?
-Oamenii sunt scârbiţi de politică de multă vreme. Ei tot ameninţă de mult timp că nu vor mai ieşi la vot, dar să fim cinstiţi şi realişti: până anul trecut erau stimulaţi material cu tot felul de atenţii, cu mici, cu bere, sau sub alte forme.
Eliminarea acestor atenţii este un început promiţător, acum campanile se vor face de la om la om şi se încearcă, pe cât este posibil, ca cei care candidează să se facă cunocuţi sub alte forme decât de aceea de a face cinste cu mici şi bere.
Stănescu Grigore
“Primarii în funcţie terorizează populaţia, indiferent de culoarea politică”
-Adică de a oferi mită electorală, ca să vorbim pe şleau.
-Dar, din păcate, aceste măsuri administrative, în ceea ce priveşte sistemul de desfăşurare al campaniei electorale, chiar dacă este bun, în continuare primarii în funcţie terorizează populaţia, în sensul că nu trebuie să facă altfel de politică sau nu trebuie să îşi îndrepte atenţia către nici un candidat şi trebuie să rămână fidel primarului în funcţie.
Mă refer la toţi primarii care sunt în primării în funcţii la această oră, indiferent de culoarea politică.
Am spus de multe ori pe posturile de televiziune , când am avut ocazia, în presa scrisă că, în momentul când un primar se vede în funcţie, încet unii îşi fac un plan pentru 4 ani de zile, dar alţii îşi fac şi un plan să fie siguri că îşi conservă următorul mandate, că rămân în continuare primari. Câte unul din primele zile când a ieşit primar se gândeşte ce Dumnezeu să facă să mai ia încă un mandate. Este un lucru bun, dar ar trebui să se gândească la alte lucruri frumoase, să facă proiecte să modernizeze localitatea şi asta să îl ajute să mai ia încă un mandat.
Mă refer la faptul că cei care văd că nu sunt în stare să realizeze lucruri bune pentru localităţi încep să găsească metode să ţină populaţia încorsetată, să nu mai dea voie să stea de vorbă cu nici un politician, să nu mai stea de vorbă nici cu cetăţenii care presupun ei că pot să le mai dea câte o informaţie care să-l dezavantajeze pe primar.
Avem în tot nordul judeţului, dar şi până la Dunăre, aceeaşi problemă: nu vor oamenii să vină- şi nu neapărat trebuie să vină către partidul ALDE, să vină către partidul care i-a interesat pe ei şi care cred că poate să pună lucrurile în mişcare în localitatea din care face parte-, din cauză că cetăţenilor le este frică.
Nu ştiu dacă aţi obsevat că toţi profesorii, medicii şi toţi cei care sunt angajaţi în administraţia statului nu pot să facă altă politică decât politica celor care sunt la putere. Este total greşit şi păcat că suntem în sec XXI şi umblăm cu aceste lucruri. Dar ALDE a venit aproape de un an de zile în faţa populaţiei şi prezintă o platformă care sperăm ca într-un timp nu îndelungat să fie cunoacută de toată lumea. Obiectivul nostru cel mai important este să facem lucrurile să funcţioneze normal, ca oamenii să gândească liber, să fie liberi în exprimare şi să putem vorbi de democraţie.
-Ştiţi foarte bine că lucrurile pot fi schimbate în anumite localităţi, dacă acolo aveţi şi candidaţi de valoare, lucru tot mai greu pentru toate partidele politice de a-şi găsi oameni de valoare, oameni care sunt apreciaţi în localităţile lor şi oameni care să candideze, să-şi dorească să se implice în administraţie. Dvs. aveţi oameni de valoare printre candidaţii pentru alegerile din acest an sau doar aţi bifat acest lucru, fiindcă sunt şi situaţii în care se pun nişte candidaţi doar aşa pentru a obţine totuşi nişte voturi în acele localităţi?
-Noi nu suntem un partid atât de mare ca să putem să atragem în timpul scurt pe care l-am avut persoane foarte puternice din punct de vedere al gospodarului din multe motive.
Sunt oameni care doresc binele localităţii, gospodari care îşi văd de treaba lor, care văd cum ar trebui să funcţioneze problema pe plan local, dar când mergi să le propui să candideze, fiindcă ai aflat că sunt oameni care îşi doresc altceva, care îşi doresc să fie bine lucrurile, spun că “vă daţi seama că dacă intru în această mocirlă mă termină primarul, copilul meu e învăţător, îl dă afară de acolo, etc”. Şi atunci începi să îl cauţi pe unul, pe celălalt şi aşa nu poţi să îl alegi pe cel, fiindcă se tem de repercursiuni, de ce urmază după ce l-ai atras în partid.
Dar avem oameni foarte buni în partidul nostru. Constantin Enache
ALDE Olt are candidaţi de valoare
-Îmi puteţi da câteva exemple?
-Da. În comuna Făgeţelul avem un candidat care este inginer şilucrează la camera agricolă a comunei. Stănescu Grigore un băiat care are o gospodărie foarte bună, este un om pregătit, ştie exact ceea ce poate să se facă în
comună şi îşi doreşte să facă investiţii. El trăieşte acolo în comună, nu face naveta în altă parte, îşi doreşte ca atât comuna lui, cât şi toată zona de nord să se dezvolte.
O altă localitate este Leleasca O altă localitate este Leleasca. Îmi place să vorbesc foarte mult de zona de nord, este o zonă care, spre ruşinea tuturor politicienilor a fost uitată şi bătută decât în mometul alegerilor, în campaniile electorale.
În Leleasca îl avem candidat pe Enache Constantin, un fiu al satului, care este foarte foarte apropiat de cetăţeni, un om care i-a ajutat în orice moment, un om care este interesat să facă proiecte, să colaboreze pentru a dezvolta proiecte comune atât cu comuna Dobroteasa, cât şi cu Făgeţelul, cu toate localităţile din preajmă. Este un întreprinzător foarte bun, doreşte să atragă investitori în zonă, investitori care vor să îşi facă ferme de pomi, pentru că ştim cu toţii că zona de nord a fost o zonă foarte puternică privind plantaţia pomicolă şi acum a ajuns să fie o zonă părăsită. Ca primar se va implica să aducă investitori şi să realizeze proiecte, pentru a face în aşa fel încât cetăţenii să rămână în comună, chiar şi tinerii alături de care va fi permanent.
De asemenea, comuna Dobroteasa este o comună în care pe primar l-am respectat atâţia ani, dar lucrurile nu s-au mişcat aşa cum îşi odoresc cetăţenii. Aici avem un tânăr de excepţie, pe Dadu Alexandu, care a reuşit să îşi facă o afacere personală în zonă, un tânăr care este foarte bine văzut şi cunoscut în comună, un om foarte sincer.
El a mai fost şi consilier local şi şi-a dat seama foarte bine ce trebuia să se facă în comună şi a rămas în comuna lui, a investit acolo, în comună, cu speranţa că lucrurile se vor schimba.
Dadu Alexandru
Îşi doreşte din tot sufletul ca în Dobroteasa să fie condiţii la fel ca la oraş şi toată zona de nord să fie trasformată într-o zonă a fermierilor, a oamenilor de afaceri care vor să investească în creşterea animalelor şi în ceea ce priveşte plantaţiile de viţă de vie.
Avem candidaţi în zona Balşului foarte buni care vor câştiga primăriile. Este vorba de Marian Ududoi de la , un om gospodar care a aşteptat ca cei care au condus primăria până acum să facă ceva pentru a scoate comuna din umbra în care se lasă, care putea să fie îndepărtată dacă preocupările primarilor erau altele.
Comuna Voineasa este o comună la câţiva kilometri de Balş şi trebuie să faci un ocol de 15- 20 km din Balş ca să ajungi în comună. Prin construirea unui pod ar fi legată de Balş la 5 sau la 3 minute. Din piaţa de la Balş poţi ajunge repede în comuna Voineasa, însă pe nimeni nu a interesat niciodată. Cu un om ca Ududoi se poate face un proiect de o asemenea anvergură.
Cred că atunci lucrurile se vor schimba şi din Balş ar merge foarte mulţi ca să-şi facă acolo case.
Are o viziune de ceea ce înseamnă apropierea comunei de oraş, nu are nici el alte gânduri decât să creeze condiţiile pe care le au cei de la oraş în comuna lui.
În comuna Morunglav îl avem pe Dan Constantin Niţă, un om care de mai multe ori a încercat să ajungă la conducerea primăriei. Într-adevăr este zonă tot cu probleme în ceea ce priveşte politica, foarte mulţi cetăţeni din zonă sunt apropiaţi de PSD. Niciodată nu am avut cu nimeni nimic, dar iată că PSD în zona Morunglav nu a reuşit să vină cu oameni care să poată să mişte lucrurile. Dan Niţă este o persoană foarte insistentă şi când va ajunge primar sunt convins că nu va rămâne în comună nmai să-şi ia salariul, ci va sta pe la uşile celor care pot să îi dea aprobările necesare pentru a rezolva problemele în comună.
Avem o situaţie specială în comuna Vâlcele. De ani de zile secretarul primăriei, Gherghe Cornel, a văzut cum se desfăşoară activitatea administrativă în comună. El îndeplinind munca de secretar a luat hotărârea, văzând cum se mişcă lucrurile, să candideze la funcţia de primar.
Şi-a dat demisia din funcţia de secretar, avea un serviciu foarte bun care îi asigura existenţa până la pensie, dar omul nu a mai putut să rabde, să reziste la ceea ce a văzut acolo, comuna nu face paşi în ceea ce priveşte modernizarea şi viitorul ei.
Şi-a dat demisia din funcţia de secretar pentru a prelua conducerea primăriei, în mod sigur, începând cu 6 iunie.
Este un om de excepţie, care ştie administraţie, care cunoaşte cetăţenii, cunoaşte problemele lor şi sunt convins că va fi unul dintre cei mai buni primari ai judeţului.
Mai departe, tot spre Vest îl avem pe Ion Anuţa, un om foarte bine pregătit are trei facultăţi, cu un CV ( curriculum vitae) extraordinary. A fost director atâţia ani şi a avut posibilitatea să trăiască în multe localităţi începând de la Constanţa, la Braşov prin funcţiile care le-a ocupat, dar tot timpul- discutând cu el am aflat-, a fost atras de pământul de la Bârza, de satul lui natal.
A fost mulţumit s-a întors în sat şi şi-a făcut casă la Bârza, dar a fost nemulţumit de fiecare dată că lucrurile nu se schimbă.
Ion Anuţa vine cu o ambiţie deosebită, cu un suflu mare şi cred că va avea realizări mari pentru că a rămas şi Bârza foarte mult timp în urmă.
Va veni timpul când vom ajunge al doilea partid politic din judeţul Olt
– Domnule senator, aţi spus la început că partidul dvs. este un partid tânăr. Dar este un partid care a crescut foarte frumos şi care şi-a găsit chiar şi un loc în inimile cetăţenilor. Puteţi să îmi spuneţi unde se află organizaţia ALDE Olt în acest moment? Dar la nivel central unde vă aflaţi?
-Cred că dacă facem o analiză corectă suntem, din păcate pentru noi, al treilea partid politic în judeţ şi la nivel de ţară. Atunci când am organizat prima conferinţă de presă am spus că vom ajunge al doilea partid politic din judeţul Olt. Va veni timpul să demonstrăm acest lucru şi să fim al doilea partid politic. Sperăm ca la alegerile din 5 iunie să concretizăm acest lucru prin procentul care îl vom realiza, ne bazăm pe 12 % din voturi. La nivel naţional nu pot să spun exact procentul, dar sigur nu vom fi sub 10 %. Adică ne vom menţine locul trei după PSD şi PNL.
“Ne interesează o funcţie de vicepreşedinte al CJ Olt”
-Partidele politice încheie alianţe preelectorale, electorale şi postelectorale. În acest moment, ALDE are vreo alianţă încheiată la nivelul judeţului Olt?
-Prin protocolul încheiat la nivel naţional între ALDE şi PSD puteam să facem alianţe electorale la nivelul judeţului şi, conform acestui protocol, avem o singură alianţă, este vorba de alianţa PSD- ALDE Ştefan cel Mare, unde candidaţii noştri candidează pe o singură listă. În rest, nu avem nici o înţelegere, fiecare dintre noi ne facem treaba şi încercăm fiecare să luăm cât mai multe voturi pentru partidele de care aparţinem.
-După alegerile locale vă veţi aşeza la masă şi cu celelalte partide sau veţi negocia doar cu PSD-ul cu care aveţi, la nivel central, protocolul încheiat?
-La nivel central v-am spus că există un protocol, dar a fost numai pentru perioada de alegeri. Există o înţelegere, verbală deocamdată, şi la nivel de judeţul Olt, că vom face o alianţă pentru constituirea Consiliului Judeţean şi numirea preşedintelui prin votul consilierilor. Dar acest lucru rămâne să-l discutăm după data alegerilor pentru că este normal că în funcţie de rezultate negocierile pot avea loc şi, dacă rezultatele sunt bune, negocierile se poartă într-un fel, dacă nu sunt bune, se poartă în alt fel.
-Adică şi dvs. veţi putea avea pretenţii…
-Exact. Cred că nu vom negocia în defavoarea partidului.
-Dacă veţi avea un scor electoral foarte bun aţi solicita, în urma negocierilor, o funcţie de vicepreşedintele la Consiliul Judeţean pentru ALDE Olt?
-Da, sigur, nici nu încape discuţie. Vom negocia funcţia de vicepreşedinte, dacă este cazul. Ştiţi că noi avem- chiar dacă nu este o laudă ceea ce s-a întâmplat în 2004 la CJ-, un trecut care ne spune că poţi să fii preşedintele CJ şi cu trei sau patru consilieri, depinde cum se fac jocurile şi cărţile.
Dar în ceea ce priveşte partidul ALDE, dacă a purtat o discuţie înainte de alegeri, şi sincer vă spun că am purtat-o conducerea PSD-ului, noi vom respecta exact ceea ce am vorbit. Cred că cuvântul este mai presus decât orice!
-Adică şi PSD şi dvs.ALDE sunteţi oameni de cuvânt. Dar îndrăznesc să vă întreb dacă până acum au fost antamate discuţii şi cu PNL-ul sau vi s-a transmis vreun semnal că ar exista interes pentru nişte negocieri ulterioare alegerilor din 10 iunie?
-Dacă am fi discutat şi cu PNL şi cu PSD asta ar fi însemnat că nu suntem oameni serioşi. Atunci când discuţi cu cineva cred că este bine să mergi până la capăt. Discuţiile se vor încheia după ce ne vom da mâna şi vom pune preşedintele CJ şi vicepreşedinţii CJ. Numai dacă nu se respectă ceea ce am discutat sau negocierea va fi total defavorabilă atunci partidului ALDE, în acel moment, poate, să ajungem la alte discuţii.
Repet, nu am fost la nici o discuţie cu PNL, chiar dacă pe alocuri au mai fost semne de întrebare sau apropouri bătute de politicienii PNL. Personal nu sunt de acord cu asemenea discuţii. Cum am mai spus, este foarte bine ca atunci când vorbeşti cu cineva să-ţi respecţi cuvântul, deşi se zice că se poate orice în politică.
Politica este făcută de oameni şi nu trebuie să considerăm că este aşa murdară cum spun alţii. Fiind făcută de oameni este foarte corect să fie făcută aşa cum trebuie şi oamenii să îşi respecte cuvântul.
-Vă mulţumesc şi vă urez mult succes!
Daniela DENGHEL
ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE!