Deputatul Marius Iancu: „Nutriţie şi educaţie nutriţională”, pentru prevenirea obezităţii în rândul copiilor

De curând a fost votată în Camera Deputaţilor introducerea unei noi discipline opţionale în Programa şcolară.

Untitled-1 copyEste vorba despre disciplina „Nutriţie şi educaţie nutriţională”, ce se introduce, în curriculumul naţional pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, împreună cu condiţiile ce trebuiesc îndeplinite de personalul didactic pentru disciplina de nutriţie şi educaţie nutriţională.

Noul proiect de lege vine să completeze Legea Educaţiei Naţionale nr.1 din 2011, ca urmare a îngrijorării privind starea de sănătate a copiilor, România situându-se pe locul II în Uniunea Europeană privind obezitatea infantilă.

Marius Iancu, deputatul PSD de Olt, a afirmat că, astfel, copiii vor căpăta încă de mici informaţii privinbd alimentaţia corectă pentru a avea o viaţă sănătoasă.

Am votat, în ședința de plen a Camerei Deputaților, Proiectul de Lege pentru completarea art.65 din Legea Educației Naționale nr.1/2011 care prevede introducerea în programa școlară pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial a disciplinei „Nutriție și educație nutriționala” ca disciplina opțională de studiu. Prin acest act normativ vrem să prevenim obezitatea în rândul copiilor, oferindu-le, încă de când sunt mici, informații despre o alimentație echilibrată și o viață sănătoasă”.

În expunerea de motive a proiectzului se arată că: “Obezitatea a devenit una dintre problemele majore de sănătate publică ale secolului XXI. Prevalenţa acesteia s-a triplat în multe ţări din Europa, iar în Statele Unite ale Americii  a crescut în mod alarmant, peste 60% din populaţia americană având supragreutate sau obezitate. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O.M.S) în anul 2002, <> a depăşit ca prevalenţă subnutriţia. Tendinţa de creştere a prevalenţei obezităţii este evidentă la copii şi adolescenţi, rata anuală fiind de 10 ori mai mare decât în anii 1970“.

Daniela DENGHEL