Catalin Rotea anunta cetăţenii Balşului că beau apă care îi poate îmbolnăvi de cancer

În conferinţa de presă organizată la Balş, Cătălin Rotea, fostul prefect de Olt, a adus mai multe acuzaţii actualei administraţii a oraşului.

PSD Bals- Catalin Rotea- 13.04.2016 WCea mai gravă este aceea că nu ia măsuri pentru a face ca apa pe care o beau cetăţenii să fie potabilă.

În urma unor recente analize efectuate asupra apei şi la cererea unui operator economic local, s-a constatat faptul că apa are în componenţa sa nitriţi de peste 20 la sută faţă de limita legală (care prevede 0,5 miligrame pe litrul de apă).

Candidatul PSD la funcţia de primar al Balşului a declarat că analizele au confirmat o valoare a nitriţilor de peste  8 miligrame pe litrul de apă.

Cei care sunt responsabili cu furnizarea apei au o singură grijă: să nu fie deranj prea mare pe această temă, că tot n-a murit nimeni de 30 de ani încoace. După cum a afirmat Rotea că i-a zis unul dintre cei aflaţi la conducerea agentului de furnizare a apei în oraş, atunci când la abordat chiar în faţa primăriei.

“Compania de Apă Canal” Olteţul” a oraşului Balş (societate care funcţionează fără autorizaţii de la ANRSC şi de la Direcţia de Sănătate Publică Olt) furnizează apă improprie consumului uman, consumului animal. Apă care nu poate fi folosită la gătit. În acest moment, cetăţenii oraşului Balş consumă apă cu o încărcătură de peste 20 de ori peste limita de nitriţi maxim admisă. Ce produc nitriţii? Boli hepatice şi cancer şi mult mai multe afecţiuni ale organismului. Sunt foarte responsabil cu ceea ce spun şi am aşteptat, în ultimele două săptămâni, primăria sau operatorul local de apă să ducă acest mesaj la oameni şi să genereze o campanie de informare a oamenilor pentru că apa nu este bună de băut” a afirmat  Cătălin Rotea.

Tânărul candidat al PSD a precizat că la nivelul administraţiei locale a oraşului se cunoaşte această situaţie, că este cunoscută şi la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt, dar că nu există nici măcar intenţia de a se face ceva.

Este de părere că trebuie luată o măsură imediată pentru a remedia situaţia iar dacă va deveni primarul oraşului va considera oportună achiziţionarea imediată a unei instalaţii de neutralizare a nitriţilor. Investiţie care ar fi undeva între 100.000-200.000 de euro, o investiţie care este mare, dar nu greu de suportat de către administraţia locală, dacă se va renunţa la poleiala oraşului sau care ar fi putut fi făcută din împrumuturile pe care actuala administraţie le-a făcut, după cum a mai spus Rotea.

Cătălin Rotea a mai spus că apa nu se va opri în oraş, pentru că apa poate fi folosită pentru spălat, dar “pentru consumul uman, pentru gătit, nu poate fi folosită”

 

Chiar dacă investiţia ar însemna costuri mari, Rotea este de părere că sănătatea cetăţenilor este cea mai important: “ E adevărat că primăria va avea costuri mari, dar nu cred că putem să economisim vreun ban şi să sacrificăm sănătatea şi viaţa bălşenilor. Prioritatea mea ca primar va fi să achiziţionăm instalaţia de neutralizare a nitriţilor care să facă posibil ca apa să se încadreze în limitele maxime admise şi să fie potabilă”.

Daniela DENGHEL