Deputatul oltean, Alexandru Stanescu, si-a exercitat dreptul de vot sâmbătă, 06.10.2018, la ora 17,00, in secția de votare Nr. 360 din comuna Visina.
Parlamentarul a venit împreuna cu soția si a precizat ca a dorit in mod special sa voteze in comuna natală. Considera ca este necesar ca toți romanii sa înțeleagă importanta acestui vot si spera ca referendumul va fi validat.
Locuitorii județului Olt trebuie sa voteze de doua ori, întrucât pe raza județului este un dublu referendum. Aceștia trebuie sa răspundă dacă sunt de acord sau nu cu redefinirea termenului de familie din Constituția României si, totodata, sa răspundă daca sunt pentru sau împotriva schimbării denumirii județului Olt in “județul Olt- Romanați”.
Deputatul Alexandru Stanescu a declarat ca si-a dorit in mod special sa voteze la Visina, comuna natală si de domiciliu, din respect fata de oamenii din localitate si din întreg Colegiul 7, oameni care l-au ales parlamentar si pe care ii reprezintă in Parlamentul României:
“Ii respect pe acești oameni, sunt in mijlocul lor cât de mult posibil, încerc sa le rezolv problemele cu care ma abordează, si de cate ori este necesar, problemele specifice ale zonei le discut in comisiile de specialitate din Parlament sau cu colegii parlamentari, astfel încât sa luam măsuri practice, concrete”.
”Am votat pentru valorile tradiționale si creștine cu care am crescut si m-am dezvoltat, valori pe care le-am transmis si copiilor mei. Majoritatea romanilor sunt creștini si pentru acestia familia este alcătuită dintr-un bărbat si o femeie, care alcătuiesc o familie mai mare dând naștere unor urmașii, unor copii.
Am votat pentru istoria, prezentul si viitorul țării, un viitor pe care mi-l doresc cât mai bun pentru copiii noștri, am votat pentru unitatea familiei tradiționale si pentru reparația morala si istorică pe care locuitorii din sudul județului Olt, din vechiul județ Romanați o merita cu prisosinta!”, a mai declarat deputatul Alexandru Stanescu.
Deputatul Alexandru Stanescu (centru), alături de edilii comunei Visina, primarul Gelu Marita (stânga) si viceprimarul Mirel Stanescu (dreapta foto).
Potrivit Legii 3/2000, pentru ca referendumul national pentru revizuirea Constitutiei, în sensul redefinirii familiei, să fie valabil este necesară o prezentă la urne a cel puțin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente, adică 5.685.517 persoane cu drept de vot. Pentru a fi validat este nevoie ca optiunile valabil exprimate sa reprezinte cel puțin 25% din numărul celor înscriși pe listele electorale permanente, respectiv minimum 4.737.930 persoane.
In județul Olt sunt 369.349 votanți înscriși pe listele electorale permanente, validarea referendumului pentru schimbarea denumirii in “județul Olt- Romanați” fiind posibila numai dacă 30% dintre ei se vor prezenta la vot si dacă 50% plus unu dintre acestia vor vota in favoarea schimbării denumirii.
Daniela DENGHEL