Vicepreședintele PSD Paul Stanescu: ”PSD nu a mai avut un președinte de țară de la Ion Iliescu încoace”

DSCN7893 bs decupat W
Senatorul de Olt, Paul Stănescu, a declarat de curand, la Brâncoveni, că este posibil ca cele două partide din alinața politică din care face parte și PSD să aibă un candidat comun la alegerile prezidențiale și că, posibil, președintele PSD Liviu Dragnea să fie acesta.

După cum a spus fostul vicepremier Paul Stănescu, decizia va fi luată în funcție de scorul electoral obținut de fiecare dintre cele două partide la alegerile europarlamentare din luna mai:
„Aşa cum spune preşedintele Dragnea, după europarlamentare, în funcţie de rezultatul pe care îl vom avea şi noi şi ALDE, e posibil să avem un candidat comun sau fiecare partid să aibă candidatul său. Decizia va fi luată după europarlamentare şi cred că e un lucru înţelept să nu ne grăbim. Poate fi oricine din partid, desigur că poate fi şi preşedintele partidului”.
Fostul ministru al Dezvoltării, Paul Stănescu, a precizat că este posibil candidatul pentru Cotroceni să fie desemnat în cadrul unui congres al partidului:
„E posibil să avem şi un congres pentru stabilirea candidatului. Totul se va face prin vot şi probabil că vom găsi soluţia cea mai bună. Ne interesează acest lucru pentru că PSD n-a mai avut preşedinte de ani buni, dacă ne gândim, de la domnul Iliescu încoace. Probabil că va fi o luptă grea, dar noi ne dorim să avem un preşedinte de stânga, în primul rând”.

Lasă un răspuns