Senatorul Stănescu iniţiator al proiectului privind înființarea în cadrul primăriilor a unor posturi pentru specialiști în agricultură

Senatorul de Olt Paul Stănescu este unul dintre inițiatorii Legii privind înfiinţarea postului de specialist în domeniul politicilor administrative pentru agricultură şi dezvoltare rurală în cadrul administraţiei publice locale.
Noua lege ar crea cadrul legal pentru înființarea posturilor de specialist în domeniul politicilor administrative pentru agricultură şi dezvoltare rurală în cadrul administraţiilor publice locale, astfel încât fermierilor români să li se ofere consultanță în domeniul absorbției fondurilor europene prin proiecte.

Paul Stanescu- presedinte PSD Olt si presedinte al Consiliului Judetean Olt4 bs sigla
Prin specialiștii în domeniul politicilor administrative pentru agricultură și dezvoltare rurală se vor rezolva principalele probleme pe care le întâmpină fermierii pe plan local în prezent și va exista o relație directă cu fiecare producător privind asistența tehnică și consilierea fermierilor pentru absorbția fondurilor europene în relația cu reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Direcțiilor Agricole Județene, Camerei pentru Agricultură, Industrie Alimentară, Piscicultura, Silvicultură și Dezvoltare Rurală, Direcției Județene Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Oficiului Fitosanitar Județean, potrivit expunerii de motive a actului normativ.
În prezent, direcţiile județene pentru agricultură au în structura lor centre zonale de consultanță agricolă în circa 450 de unităţi administrativ teritoriale, prea puține, însă, pentru a acoperi informațional întreaga țară, la nivel național existând 3.180 de UAT-uri, astfel, momentan fiind doar un consultant la şapte localităţi.

„În statele europene, unde există structuri de consultanță agricolă bine dezvoltate, create cu multe decenii în urmă, cum este în Franța, Anglia, Germania, etc, un consultant agricol asigură servicii de consiliere, în medie, pentru un număr de 100-150 fermieri, iar în România un consultant trebuie să asigure în prezent, asistenţă tehnică şi consiliere pentru un număr de 12-13 mii de fermieri înscriși la APIA. 
Prin modificările propuse în această iniţiativă legislativă se înfiinţează la nivelul fiecărei administrații publice locale un post de specialist în domeniul politicilor administrative pentru agricultură şi dezvoltare rurală care să comunice direct şi permanent cu fermierii din localitate.
Înfiinţarea noului post se va face numai cu finanțare de la bugetul local, cu respectarea prevederilor legale şi în limita mijloacelor financiare de care dispune fiecare primărie, deci cu finanţare de la bugetul local.”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului în cauză.

Lasă un răspuns