Paul Stănescu, preşedinte executiv al PSD

Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a preluat funcţia de preşedinte executiv al Partidului Social Democrat, după ce președintele Liviu Dragnea a fost încarcerat, la conducerea PSD fiind președinte interimar premierul Viorica Dăncilă, până la organizarea unui congres al partidului.

Paul Stanescu 1

Viorica Dăncilă, în calitatea sa de lider al social-democraților, dorește să îi aibă alături la conducerea formațiunii politice tocmai pe aceea care l-au contestat pe președintele Liviu Dragnea.
Astfel, noua echipă de conducere a PSD, din care vor face parte Paul Stănescu, Marcel Ciolacu și Gabriela Firea, ar urma să fie validată în Comitetul Executiv Naţional.
Fostul vicepremier Paul Stănescu a declarat că, deși nu s-a înteles pe anumite teme politice cu Dragnea, regretă ce i s-a întâmplat acestuia și că este în stare de șoc de la aflarea veștii:
„Sunt sub stare de şoc şi nu pot să fac declaraţii. În primul rând sunt şi eu om ca şi dumneavoastră şi e foarte dificil într-o asemenea situaţie să faci declaraţii de presă”.
Liviu Dragnea a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. 

Lasă un răspuns