Paul Stănescu: ”Minciunile guvernarii liberale ies, rând pe rând, la suprafață”

Paul Stănescu, senator de Olt și secretar general al PSD, a declarat că actuala guvernare nu este doar una mincinoasă, ci și manipulatoare, lucru demonstrat clar de scandalul izbucnit între premierul Florin Câțu și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, după ce acesta din urmă a făcut publice datele statistice privind gestionarea pandemiei.

Lupta pentru putere din rândul Coaliției de guvernare face să scoată la suprafață mincinile liberalilor care nu se preocupă de ceea ce este cel mai important în această perioadă: gestionarea noului val al pandemiei.

”Românii au fost tot timpul mințiți cu privire la numărul și rata infectărilor. Am atras atenția despre această manipulare și noi și presa și specialiștii. Recentul conflict dintre premierul Cîțu și ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, este încă o dovadă clară. Pentru prima dată de la debutul pandemiei, Voiculescu a făcut publice situațiile testărilor, spitalizărilor și vaccinării, defalcate pe județe, ceea ce l-a deranjat cumplit pe premier și a trimis corpul de control peste el.

Marile minciuni liberale din timpul pandemiei încep să iasă la suprafață, odată cu certurile pentru putere din coaliție. Manipularea stratisticilor este doar una dintre ele. În loc să se preocupe de gestionarea valului al treilea al pandemiei, premierul îl trage de urechi pe ministrul sănătății, ca la școală.”, a declarat secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

Stănescu consideră că liberalii nu au acceptat ”Pactul pentru Sănătate” propus tuturor forțelor politice de către PSD, fiindcă sunt ipocriți, nu doresc trasparență și vor să aloce discreționar fondurile, nedreptățind administrațiile conduse de primari PSD:  

”Lipsa de transparență și alocările discreționare de fonduri, pe criterii politice, au fost motive suficiente pentru actuala coaliție ca să nu accepte Pactul pentru Sănătate propus tuturor forțelor politice de către PSD, anul trecut în noiembrie. Reamintesc că una dintre cerințele pactului propus de către noi privea ”colaborarea loială între autoritățile centrale și cele locale, indiferent de culoarea politică a decidenților”.

Or, tocmai asta nu au dorit liberalii. N-au vrut să fie transparenți cu românii, cu celelalte forțe politice, inclusiv cu partenerii lor de guvernare.

Acum, prin legea bugetului de stat, liberalii abuzează de poziția lor guvernamentală și fac o nedreptate administrațiilor conduse de primarii PSD. Vor să direcționeze resursele doar către cele ale PNL și USR. Profund imoral și incorect.

Românii trebuie să știe cât de iprocriți sunt liberalii și câte mizerii face această guvernare toxică a minciunii. Iar noi îi vom arăta de fiecare dată cu degetul.”

Lasă un răspuns