Deputatul Marius IANCU: ”Investițiile din acest an în educație, cultură, sănătate, rețele de utilități, drumuri și locuințe vor fi de 10 miliarde de euro”

Deputatul PSD de Olt, Marius Iancu, membru al Comisiei de Buget-Finanțe din Camera deputaților, a precizat că anul 2019 aduce alte măsuri fiscal-bugetare în domeniul investițiilor publice care vor fi implementate de Guvern, măsuri asumate de PSD pentru stimularea economiei, creșterea investițiilor și reducerea deficitului de forță de muncă.marius-iancu-li


Potrivit acestuia, ținta de deficit bugetar este de 3%,iar punctul de pensie, care este în prezent de 1100 de lei, va crește cu 15%, din septembrie 2019, și va ajunge la 1265 de lei.
De asemenea, în sectorul construcțiilor, angajatorii vor fi scutiți de la plata contribuțiilor sociale până în 2028.
”Prin Fondul de dezvoltare și investiții care va avea un buget de 10 miliarde de euro, vom face investiții în educație, sănătate, apa-canalizare, rețele de energie electrică și gaze, transport- drumuri, locuințe, cultură și infrastructură sportivă. Totodată, va demara și „Programul stațiuni balneare” pentru reintroducerea în circuitul turistic a unor stațiuni balneare de renume mondial, aflate în paragină de 20 de ani”, a completat deputatul Marius Iancu.
Tânărul parlamentar oltean a ținut să menționeze că toate aceste măsuri fiscale și planuri de investiții fac parte din Programul de guvernare al social- democraților, prin care Partidul social democrat și-a propus dezvoltarea țării:
”Ne-am propus dezvoltarea României prin investiții în toate comunitățile și măsuri fiscale și sociale care să ajute sectoarele de activitate aflate în criză. Prin implementarea Programului de Guvernare am adus mai mulți bani în buzunarele românilor și creștere economica record pentru România”.
La nivelul județului Olt, deputatul Marius Iancu a discutat deja cu o mare parte dintre primari privind nevoile investiționale la nivelul comunităților locale.
”Am stat de vorbă cu primarii din Colegiul 2 despre investițiile din localitățile lor. Drumuri, reabilitarea unităților de învățământ, rețele de apa și canalizare sau introducerea rețelelor de gaze vor putea fi finanțate atât prin PNDL 2, cât și prin Fondul de Dezvoltare și Investiții care va fi înființat de Guvern.

––––––––––––––

Lasă un răspuns