Category Archives: Fără categorie

Marius Iancu: „Votul și încrederea românilor, mai importante decât liderii politici și funcțiile trecătoare”

Tensiunile de pe scena politică afectează în mod clar atât situația la nivel general din țară, cât și pe aceea din interiorul partidului din care face parte și deputatul de Olt, Marius Iancu.
Deputatul Iancu a precizat că susține demersul făcut de vicepremierul Paul Stănescu, președintele uneia dintre cele mai puternice organizații din țară a social-democraților, precum şi al unui grup de iniţiativă din cadrul PSD, privind scrisoarea scrisoare publică prin care i-a fost solicitată, printre altele, demisia preşedintelui Liviu Dragnea.

marius-iancu-li

Vicepremierul Paul Stănescu: „Voi rămâne în Partidul Social Democrat!”

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a susţinut o conferinţă de presă, la sediul MDRAP, în cadrul căreia s-a semnat un contract finanţat cu bani UE.
Cu acest prilej a declarat că nu va pleca din partid, și că este dezamăgit că după CEX-ul al PSD de vineri se încearcă denigrarea sa chiar de către colegii.

Paul Stanescu- presedinte PSD Olt si presedinte al Consiliului Judetean Olt4 bs sigla

S.C. RUPIAH S.A  FACE PUBLIC URMATORUL COMUNICAT

scan0001- 2

In pregatirea   unei   noi  campanii  electorale  la nivel local, compania SC RUPIAH S.A. isi  vede din nou  numele  folosit in atacuri cu caracter politic prin  raspandirea de flutuasi  sau  alte  materiale  tiparite.

In ciuda  tuturor  criticilor  si  a atacurilor   aparute  de-a lungul  timpului la adresa SC. RUPIAH S.A., vă  informam ca nu ni s-a oferit  niciodata  dreptul la replica, nici nu am fost  consultati  vreodata ,desi societatea nostra a  manifestat  intotdeauna deschidere catre  cetateni, catre   autoritati  si  catre  presa.

CREŞTE „INTERESUL NAŢIONAL”

UNPR Olt se întăreşte şi se înmulţeşte, prin creşterea numărului de membri. Astfel, săptămâna trecută, Organizaţia PNŢCD Caracal, împreună cu alte 21 de organizaţii PNŢCD din judeţul Olt, a decis înscrierea în Uniunea Naţională pentru Progresul României.UNPR Olt

Începând cu această dată, Organizaţia UNPR Olt s-a întregit cu 4.763 de noi membri. De asemenea, în UNPR s-au înscris şi şapte (7) organizaţii PNŢCD din Diaspora.