”Agenția pentru Calitatea și Marketingul Produselor Agroalimentare va promova produsele românești”

Asta a declarat Marius Iancu, deputat al Partidului Social Democrat, după ce proiectul de lege privind înființarea acestei agenții, pe care l-a inițiat alături de alți colegi, a fost votat în plenul Camerei Deputaților.

15178093_1796548327225634_3893970213011137185_n


După ce s-a reușit ca produsele românești să își găsească locul pe rafturile marilor supermarketuri, se face tot posibilul ca acestea să fie promovate cât mai bine atât în țară, cât și în străinătate.
”Am promis că românii vor mânca produse proaspete și că legumele și fructele românești vor ajunge în supermarketuri și piețe. Acum înființam o instituție care să monitorizeze, controleze și promoveze produsele din fermele din România.
Această Agenție va fi în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și are ca scop promovarea produselor agroalimentare certificate pentru ca oamenii să aibă acces la informații despre calitatea, prospețimea și originea produselor”, a menționat parlamentarul oltean. 
De asemenea, deputatul Marius Iancu spune că agenția va ajuta micii fermieri să obțină finanțare pentru certificarea exploatațiilor și va aproba folosirea siglei „ae”-Agricultură Ecologică:
”Agenția va avea și functia de control și inspecție în domeniul producției, comercializării produselor, identifică și implementează surse de finanțare pentru certificarea exploatatiilor agricole și micilor producători de maximum 20 hectare, autorizează importul produselor ecologice din terțe țări în Uniunea Europeană sau aprobă cererile solicitanților pentru utilizarea siglei „ae”-Agricultură Ecologică.
Structura organizatorică, statul de funcții și regulamentul de funcționare al Agenției se aprobă prin ordinul ministrului agriculturii, la propunerea directorului general al instituției”.

Lasă un răspuns